“Trilogia a apărut odată cu anumite schimbări din viața mea. ”Iubiri Secrete” este o poveste secretă de dragoste în trei faze, o poveste pe care am visat-o și am întins-o pe hârtie, trecând fiecare cuvințel prin sufletul meu. Trilogia este povestea mea și este povestea întregului album pe care urmează să-l scot”, a declarat Irina Rimes.
Ultima piesă din trilogie, “Haina Ta”, poartă ascultătorul într-o lume în care timpul curge altfel, unde se crează o liniște confortabilă care transmite atât de multe. Iubita devine totuna cu el, dorintele ei sunt transfomate în mod constant sub privirea lui rece. Sfârșitul piesei arată că totul a fost doar în mintea ei, iar cei doi îndrăgostiți sunt metafora prezentului.
Pentru trilogia ”Iubiri Secrete”, Irina Rimes a lucrat cu Lu-K Beats, Alex Cotoi și Zagga, dar și întreaga echipă de la Quantum: Andi Bănică, Raluka, George și Sidonia Toader, alături de DJ Sava. Povestea, compusă din piesele ”Iubirea noastră mută”, ”Da' Ce Tu” și ”Haina ta”, este exprimată prin trei videoclipuri, regizate de Khaled Mokhtar.
Irina Rimes este originară din Republica Moldova, locul în care a și absolvit Facultatea de Muzică Ușoară și Jazz din cadrul Conservatorului. În 2012 a ajuns în finala talent show-ului "Fabrica de staruri", iar în mai 2016 a lansat hitul "Visele", care are în prezent peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube și este în top 10 difuzări radio și TV.
Recent, Irina Rimes a compus pentru Inna piesa ”Cum ar fi?”. Cele două lucrează la primul album cu piese în limba română al Innei.
“Când am compus piesa “Cum ar fi?”, m-am gândit direct la INNA ca fiind cea mai potrivită voce să o interpreteze. De altfel, pentru că această primă piesă a ieșit atât de bine și am colaborat frumos atunci când am compus-o, mă bucur să iau parte la crearea primului album INNA în limba română”, a declarat Irina Rimes.
Emisiuni radio-tv
10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV
Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.
PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.
"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.
Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.
Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere
Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciul, în intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.
Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.
Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:
Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.
- Damian Drăghici
- Theo Rose
- Irina Rimes
- Andra
- Jorge
- Andreea Bălan
- Smiley
- Gina Pistol
- Cosmin Seleși
- Alex Bogdan
- Monica Anghel
- Horia Brenciu
- Adrian Copilul Minune
- Andi Moisescu
- Cei trei Master Chefi
- Dan Bittman
- Carmen Tănase
- Mihai Bendeac
VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV
Concerte & turnee
VIDEO: Urmărește concertul integral Andra - Vis de Crăciun 2024
Difuzat întâi pe PRO TV, concertul de colinde Andra - Vis de Crăciun 2024 a devenit disponibil și pe YouTube. Spectacolul inedit de apoape două ore și jumătate poate fi urmărit acum online de către toți fanii artistei. Andra cântă în cadrul acestui concert alături de invitați speciali precum Andi Moisescu, Eva Măruță, Horia Brenciu și Monica Anghel.
Concertul Andra - Vis de Crăciun 2024, filmat la BTarena din Cluj-Napoca, prezintă imagini de poveste, lacrimi de bucurie și invitați de seamă. Peste 100 de artiști și profesioniști s-au reunit pe scenă, iar în spatele cortinei alte 150 de persoane și-au pus toată pasiunea în slujba acestei superproducții românești; de la regizor, scenograf, scenarist, muzicieni și tehnicieni, până la costumieri, stiliști și make-up artiști.
Andra cântă în cadrul acestui concert alături de Orchestra Simfonică București, dirijată de Andrei Tudor. Artista împarte scena și cu 10 invitați speciali: Carmen Tănase, Horia Brenciu, Irina Rimes, Monica Anghel, Cosmin Seleși, Sore, Paula Hriscu, Eva Măruță, Andi Moisescu și Ducu Bertzi.
Setlistul concertului Andra - Vis de Crăciun 2024:
- 0:00:00 - Introducere la "Vis de Crăciun";
- 0:02:50 - Merry Christmas, Everyone;
- 0:07:53 - O, Ce Veste Minunată;
- 0:11:40 - Aseară, Pe-nserate;
- 0:18:00 - Florile Dalbe (cu Carmen Tănase);
- 0:21:23 - Viflaime, Viflaime;
- 0:25:17 - Deschide Ușa, Creștine (cu Ducu Bertzi);
- 0:29:16 - Sara de Crăciun (cu Ducu Bertzi);
- 0:33:32 - O Veste Am Adus;
- 0:37:50 - Vis de Iarnă (cu Monica Anghel);
- 0:41:45 - Din Ceruri Ninge Alb (cu Monica Anghel);
- 0:46:36 - Galbenă Gutuie;
- 0:53:47 - Dreamy Christmas Orchestra;
- 0:58:10 - Rockin’ Around the Christmas Tree;
- 1:02:33 - Moș Crăciun Vine-n Oraș (cu Cosmin Seleși);
- 1:08:48 - Noapte de Crăciun (cu Horia Brenciu);
- 1:13:34 - It’s the Most Wonderful Time of the Year (cu Horia Brenciu);
- 1:18:12 - M-o Trimis Mama la Capre (cu Paula Hriscu);
- 1:21:23 - Pe Strada din Viflaim (cu Paula Hriscu);
- 1:24:44 - Din An în An;
- 1:31:15 - White Christmas (cu Andi Moisescu);
- 1:35:51 - Deschideți Poarta (cu Sore);
- 1:39:49 - Colindăm, Colindăm Iarna;
- 1:45:00 - Fulgi de Nea;
- 1:47:43 - Let It Snow! (cu Eva);
- 1:50:05 - Ninge Anul Ăsta de Crăciun (cu Eva);
- 1:54:43 - Vin Acasă de Crăciun (cu Irina Rimes);
- 1:58:45 - Heaven and Nature Sing;
- 2:03:47 - Falling in Love with Jesus;
- 2:09:53 - Say Yes;
- 2:15:43 - Încheiere la "Vis de Crăciun".
VIDEO: Andra - Vis de Crăciun 2024 (Concert Fenomen de Colindă și Frumos la Cluj-Napoca)
Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.
Emisiuni radio-tv
Aura Șova a câștigat Vocea României 2024
Trofeul Vocea României 2024 și premiul de 100.000 de euro au ajuns la Aura Șova din echipa lui Tudor Chirilă. Finala competiției de voci a avut loc pe 20 decembrie, iar cei patru concurenți rămași în joc și-au scos toate armele din dotare pentru marele premiu. Te invităm să citești rezumatul ediției.
Aura Șova a adus cea de-a șaptea victorie echipei Tudor Chirilă. În cadrul finalei Vocea României 2024, am avut parte de momente individuale ale fiecărui concurent din cele patru echipe, de momente muzicale ale concurenților alături de antrenorii lor, dar și duete ale finaliștilor împreună cu artiști cunoscuți. Astfel, fiecare echipă a încântat publicul cu câte trei interpretări.
Seara a fost deschisă de Lara Fabian cu o interpretare emoționantă a piesei "Je t'aime". Momentul artistei s-a potrivit perfect în cadrul unui final de sezon Vocea României. Artista a revenit pe scenă și a cântat "Je t'ai cherche".
Clasamentul final Vocea României 2024
Locul 1: Aura Șova
Locul 2: Robert Lukian
Locul 3: Raluca Moldoveanu
Locul 4: Narcisa Badea
Rezumatul finalei Vocea României 2024
"Listen to Your Heart" a fost piesa care a dat startul competiției. Melodia a fost interpretată de Raluca Moldoveanu și antrenorii săi, Horia Brenciu și Theo Rose.
"Bai, ați început foarte mișto seara asta. Mi-a plăcut foarte mult felul în care au pus-o în valoare pe Raluca cei doi antrenori. Ați făcut o treabă extraordinară, te-ai ridicat deasupra vocilor lor", a spus Tudor Chirilă.
Theo Rose a mărturisit că nu le-a fost ușor să găsească o piesă care să se potrivească pe toate cele trei voci și, în același timp, să o evidențieze pe Raluca. S-a bucurat, însă, că le-a ieșit momentul și că au transmis un mesaj prin alegerea muzicală pe care au făcut-o.
Horia Brenciu a adăugat:
"Pentru noi această experiență a fost extraordinară!"
Primul solo din finala Vocea României a fost susținut de Aura Șova, din echipa lui Tudor Chirilă. Concurenta a interpretat melodia "It's All Coming Back to Me Now".
"Mă bucur tare pentru tine că ești în acest proces", a spus Theo Rose care prevede o carieră muzicală de succes pentru Aura.
În asentiment a fost și Smiley:
"Aura, cred că prezența ta aici nu e întâmplătoare. Mi se pare că ai toate datele să reușești în cariera de artist. Felicitări, ai avut o prestație foarte bună!"
Irina Rimes a apreciat versatilitatea vocii Aurei și a declarat că abia așteaptă să cânte iar împreună pe aceeași scenă.
"Mi s-a părut cea mai bună interpretare a ta. Seara ta abia începe", a spus Tudor Chirilă.
Primul invitat special al serii a fost Feli, care a cântat alături de Robert Lukian piesa "Die With a Smile" (Lady Gaga & Bruno Mars).
A urmat cel de-al doilea moment solo, de data aceasta din echipa Irinei Rimes. Narcisa Badea a electrizat audiența cu piesa "Focul".
"Narcisa, eu cred că ți se potrivește atât de mut această piesă, și mesajul ei în special. S-a văzut că focul arde în trupul și inima ta. Se vede că ești super pasionată și pasională în general. Ești foarte bună, îți stă foarte bine pe scenă", a spus Smiley.
Theo Rose a declarat:
"Ai atâta bucurie atunci când cânți și mă faci să mă simt așa bine când te văd în fața ochilor."
Antrenoarea Irina Rimes s-a declarat întristată că se termină concursul și nu mai are ocazia să creeze momente care mai de care mai speciale alături de Narcisa.
Tudor Chirilă și Aura Șova au cântat o poveste cu însemnătate prin intermediul compoziției "În țara în care m-am născut".
Chirilă a enumerat încă o dată motivele pentru care a ales-o pe Aura și i-a complimentat vocea specială, care se potrivește atât pe folclor, cât și pe muzica ușoară. Acesta a și fost scopul melodiei din acest duet: vocea concurentei să fie pusă în valoare de un chansonette special, cu influențe interbelice.
Raluca Moldoveanu a urcat din nou pe scenă, de această dată acompaniată de Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase. Au interpretat "Mai ții minte, măi dragă Mărie" și "Sanie cu zurgălăi".
Interpretarea solo a lui Robert Lukian s-a derulat pe melodia "The Winner Takes It All". A părut ca o scenă dintr-un film în care protagonist este Robert și își cântă reușita în cariera muzicală.
"Ai o voce fantastică!", a spus Horia Brenciu, invitându-l pe Robert la reprezentația musical-ului "Mamma Mia" de la Sala Palatului.
Theo Rose a adăugat simplu:
"Te iubesc! Ești unul dintre preferații mei!"
Smiley a concluzionat:
"Am trăit momentul ăsta atât de intens alături de tine. Am stat cu niște emoții, parca era copilul meu pe scenă. Momentul tău a fost grandios pentru că vocea ta este grandioasă. Aș fi onorat să lucrez cu o voce ca a ta."
Narcisa Badea și Irina Rimes au interpretat în duet melodia "The Best".
"Aveți o chimie așa frumoasă! Ne-am bucurat de un moment foarte frumos!", a spus Theo Rose.
Irina Rimes s-a simțit onorată să cânte alături de Narcisa:
"Eu vreau doar să-ți mulțumesc pentru momentul ăsta!"
Aura Șova și Marius Manole au îmbinat muzica cu teatrul. "Vai, sărmana turturică" a fost cântată, recitată și trăită de cei doi protagoniști de pe scenă.
Pentru momentul solo, Raluca Moldoveanu a pregătit cea mai grea piesă pe care a cântat-o până acum, după cum însăși a declarat. A fost vorba despre "Il dolce suono".
"Cred că acest moment ți se potrivește atât de bine!", a spus Smiley, apreciind nebunia alegerii muzicale.
Tudor Chirilă a declarat:
"Ai o tehnică foarte bună, e un moment excelent! Felicitări pentru piesă!"
Theo a menționat:
"Mi-am ținut respirația aproape tot momentul. Raluca, pentru tine a meritat tot sezonul asta. Meriți tot ce e mai bun!"
Horia Brenciu a adăugat:
"Tu ai o voce nepământeană."
Smiley și Robert Lukian și-au unit vocile pentru "Oameni".
Mi se pare că cu această interpretare i-ați făcut cinste lui Aurelian Andreescu", a spus Irina Rimes.
Smiley a concluzionat:
"Sunt extrem de emoționat că am cântat această piesă, nu am cântat în viața mea așa ceva. Noroc că am cântat cu Robert. Este un mesaj pentru toți oamenii să fie mai iubitori, mai toleranți, să fim mai mult împreună pentru că împreună suntem puternici."
Narcisa Badea și Dan Bittman au încheiat finala celui de-al 12 sezon Vocea României. Cei doi au interpretat cântecul "Ochii tăi".