Videoclipul "Yodel It!" îi prezintă pe cei doi tineri cântându-şi versurile plini de entuziasm pe două platforme înalte de piatră. Yodel-urile Ilincăi răsună deasupra Clujului în acest clip, trezind la viaţa tineri din parcuri, muncitori şi corporatişti. Prinşi de spiritul celor doi, tinerii se ridică la cer pe piedestaluri similare.
Muzica şi orchestraţia îi aparţin lui Mihai Alexandru, iar versurile Alexandrei Niculae. De cinematografie s-a ocupat Florin Bălan, iar videoclipul a fost realizat cu sprijinul Kuende şi Depozitul Kendama. Dan Petcan a regizat această producţie, acesta având în portofoliu emisiuni TV precum "Superbingo", "Ministerul Comediei", dar şi filmele "Imprevizibili" şi "Adevărata Dragoste".
"Yodel It!" a câştigat votul publicului în cadrul Selecţiei Naţionale Eurovision şi vine cu un mesaj pozitiv şi energetic. Acesta este primul videoclip al celor doi artişti, care au declarat că s-au distrat la filmări, descoperind frumuseţile Clujului. Ilinca Băcilă devenea cunoscută în 2014 prin participarea la "Vocea României", datorită capacităţii de a face yodeling.
Alex Florea cântă de la 16 ani şi a participat la "X Factor" în 2014 şi la "Vocea României" în 2015. Artistul a urmat Şcoala de Arte Populare din Constanţa. La Eurovision 2017, reprezentanţii ţării noastre vor intra în competiţie pe poziţia 6, în cea de-a doua semifinală. Vor avea de înfruntat Serbia, Austria, Israel şi Ungaria.