"Clementine" este o piesă sensibilă, care prefaţează o nouă abordare, reflectată pe albumul "Manic", pe care Halsey îl pregăteşte pentru debut în 2020. Noua piesă se bazează pe vocea artistei şi un sample repetitiv în fundal, alternat cu o percuţie minimă. E genul de piesă care se aude într-un moment de reflecţie al unui personaj dintr-un film. Pare o piesă bună de despărţire sau introspecţie.
Videoclipul a fost filmat la un acvariu, în care Halsey şi partenerul său de dans explorează sentimente manifestate prin dans expresiv. Avem forme de balet, coregrafii complexe şi adevărate dialoguri non verbale purtate prin mişcări ale corpului. Versurile ne arată că Halsey "nu are nevoie de nimeni", este complet independentă şi liberă.
Clipul a fost realizat alături de fratele artistei, Sevian Frangipane. Piesa a fost compusă alături de producătorul Jon Cunningham, iar Dani Vitale a regizat clipul şi s-a ocupat şi de coregrafie. Suntem la al treilea single de pe discul "Manic", care va sosi la anul. Până acum am putut asculta piesele "Without Me" şi "Graveyard". Asta în vreme ce ne sună încă în minte ecourile colaborării cu Yungblud şi Travis Barker pe "11 Minutes".
Halsey va începe anul 2020 direct cu lansarea albumului pe 17 ianuarie, urmată de un turneu ce debutează în februarie. Va fi un turneu global, iar datele nu au fost încă stabilite clar. Tânăra muziciană a cântat recent un cover după celebra melodie "Time After Time" a lui Cyndi Lauper în cadrul secţiunii In Memoriam de la premiile Emmy 2019.
Halsey are în discografie doar două albume până acum, "Badlands" din 2015 şi "Hopeless Fountain Kingdom" în 2017. Primul său mare hit a fost "Closer", colaborarea cu The Chainsmokers, care a ajuns pe locul întâi în topurile din peste 10 ţări.
Albume noi
Halsey se transformă în Amy Lee, pe legendara copertă de album Evanescence
În aceste zile nu trăim doar un reviriment al muzicii country, ci şi al perioadei emo şi nu metal, iar Evanescence este unul dintre exponenţii săi. Halsey oferă un tribut unei coperte legendare de album Evanescence, pozând ca Amy Lee.
Halsey a început să îşi promoveze activ noul său album, "The Great Impersonator", care se lansează pe 25 octombrie. Face asta transformându-se în idolii săi, de la Dolly Parton la Amy Lee. Artista a integrat influenţele artiştilor favoriţi în muzica sa, folosindu-se de muzele sale: câte una pentru fiecare piesă de pe album. În două dintre teaserele axate pe Evanescence, Halsey o numeşte pe Amy Lee "my OG dark rock queen".
S-a pozat apoi şi postat pe Instagram cu acelaşi look ca Amy la început de ani 2000. Inspiraţia s-a transformat în piesa 12 de pe noul album, "Lonely Is the Muse". Halsey a mai postat şi un videoclip cu ea primind machiajul special şi look-ul Amy Lee, alături de un teaser pentru piesă, care sună a rock alterantiv de la începutul mileniului, cu un uşor element de trip-hop în partea mai calmă.
Așa cum s-a menționat, noul album al lui Halsey se inspiră din influențele sale muzicale pentru piesele variate de pe album. Alți artiști reprezentați pe album includ Dolly Parton ("Hometown"), PJ Harvey ("Dog Years"), Kate Bush ("I Never Loved You"), Cher ("Letter to God (1974)"), David Bowie ("Darwinism"), Dolores O'Riordan ("Ego") și Stevie Nicks ("Panic Attack"), printre alții.
Halsey (născută Ashley Nicolette Frangipane pe 29 septembrie 1994) este o cântăreață, compozitoare și actriță americană, cunoscută pentru stilul său muzical eclectic și pentru versurile sale personale și evocatoare. Ea și-a ales numele de scenă Halsey ca un joc de cuvinte între numele său de naștere, Ashley, și o referire la stația de metrou Halsey Street din Brooklyn, New York, un loc cu semnificație pentru ea.
Halsey a început să câștige notorietate în 2014, după ce și-a lansat muzica pe platforme precum SoundCloud. În curând, a semnat un contract cu casa de discuri Astralwerks și a lansat EP-ul său de debut, "Room 93", în același an. Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută odată cu lansarea albumului său de debut, "Badlands" (2015), care a fost bine primit atât de critici, cât și de public, conținând hituri precum "New Americana".
Albume noi
VIDEO: Halsey a lansat un trailer al viitorului său album - "The Great Impersonator"
Halsey a dezvăluit că viitorul album va fi unul despre viața și cariera ei, numit "The Great Impersonator". Artista a lansat și un clip video ce o prezintă parcurgând mai multe etape muzicale și punându-și întrebări pentru propria identitate. Te invităm să urmărești materialul și să afli mai multe detalii.
Vedeta pop a împărtășit o compilație video formată din scene de la sesiunile de înregistrare muzicală, imagini din arhiva personală și, poate cel mai interesant, diferite portretizări. Vedem mai multe Halsey, din diferite decade, dar și transformări în David Bowie și Britney Spears.
La începutul acestui an, Halsey a lansat primul ei single de pe album, o melodie emoționantă numită "The End". Prin intermediul ei, Halsey a declarat că este "norocoasă să fie în viață" după ce a fost diagnosticată cu lupus erimatos sistemic și cu o tulburare limfoproliferativă rară.
"Chiar am crezut că va fi ultimul album pe care-l voi compune. Când te îmbolnăvești așa, începi să te gândești la moduri în care ar fi putut fi totul diferit. Dacă nu așa s-ar fi desfășurat totul? Ashley, în vârstă de 18 ani, devine Halsey în 2014. Și dacă aș fi debutat la începutul anilor 2000? Anii '90? Anii ’80? Anii ’70?
Sunt încă Halsey de fiecare dată, în fiecare cronologie? Mă mai îmbolnăvesc? Devin mamă? Sunt fericită? Singură? Am făcut destule? Am spus adevărul? Mi-am petrecut jumătate din viață fiind altcineva. Nu m-am oprit niciodată să mă întreb: dacă totul s-ar termina acum, aș fi mândră de imaginea pe care o las în urmă? Mă reprezintă măcar?", spune Halsey în trailer.
În timp ce artista contemplă aceste realități alternative, imagini cu ea în haine caracteristice acelor epoci muzicale - inspirându-se de la Bowie, Spears - apar pe ecran, acompaniate de melodii extrase de pe viitorul album. Apar și scene din videoclipul "Lucky", deja lansat de Halsey la sfârșitul lunii iulie.