Urmărește-ne în Social Media

Grace VanderWaal - Don't Assume What You Don't Know

Grace VanderWaal s-a întors cu un sound punk și o atitudine rebelă. După o pauză de doi ani, câștigătoarea America's Got Talent din 2016 a dat muzica comercială la o parte pentru a vorbi despre lucurile care o preocupă, în calitate de artistă și adolescentă.

"Don't Assume What You Don't Know" este prima piesă lansată de Grace VanderWaal după plecarea de la SYCO, casa de discuri a lui Simon Cowell.

"Piesa este despre a înfrunta adevărul despre Hollywood, de a trece prin acel proces și a realiza că ești prins mult prea adânc în asta. Mă simt foarte bine exprimându-mă atât de liber. Asta îmi dă putere și mă vindecă", a detaliat Grace VanderWaal într-un interviu pentru revista People.

Grace VanderWaal: "Oamenii pun celebritatea și frumusețea pe un piedestal, de parcă ăsta ar fi răspunsul la toate întrebările vieții"

Artista în vârstă de 17 ani vorbește în versurile noii piese despre percepția greșită a oamenilor privind faima și partea estetică, subliniind faptul că fericirea nu se bazează pe aceste lucruri.

"Oamenii pun celebritatea și frumusețea pe un piedestal, de parcă ăsta ar fi răspunsul la toate întrebările vieții. Aș vrea ca oamenii care ascultă piesa să-și dea seama că viața lor este super și că viața mea e super și că toată lumea face tot ce-i stă în putință pentru a se simți cât mai bine cu ceea ce au și că pot găsi fericirea în propriile vieți."

Grace VanderWaal a fost una dintre revelațiile muzicale ale anului 2016. La vârsta de doar 12 ani a câștigat "America's Got Talent", interpretând în cadrul conscursului doar piese compuse de ea. Acest trofeu i-a accelerat intrarea pe piața muzicală, la scurtă vreme de la încheierea competiției semnând un contract cu Columbia Records.

Ascensiunea sa în industria muzicală a fost urmată de lansarea primului ei album de lungă întindere. Intitulat "Just The Beginning", discul a apărut pe 3 noiembrie 2017 și a inclus hitul "Moonlight", pe care l-am putut asculta și pe posturile de radio din România.

Comentarii