Urmărește-ne în Social Media

Ghost - He Is

Nimeni nu o să uite prea curând apariţia celor de la Ghost la premiile Grammy de anul trecut, când au plecat acasă cu un trofeu. "Cea mai bună reprezentaţie metal" revine în 2017, cu un videoclip pentru piesa "He Is", într-o tonalitate mai blândă decât precedentele release-uri.

A fost un an interesant pentru grupul suedez, care s-a dovedit a fi de fapt un one man show, plus diferiţi artişti contractaţi pe o perioadă limitată. Ascunşi în spatele unui machiaj greu şi al măştilor, muzicienii au rămas misterioşi o bună perioadă de timp. De abia recent creierul trupei, Papa Emeritus şi-a dezvăluit adevărata identitate, cea de Tobias Forge.

În "He Is" îl vedem pe Tobias/ Papa Emeritus, care pare să fie un preot al unei congregaţii, păstorind un grup mare de credincioşi. Artistul le dă împărtăşania celor prezenţi la biserică, acceptă donaţii şi cântă împreună imnuri. Îmbrăcat ca Elvis şi purtând masca sa scheletică, artistul botează şi binecuvântează persoanele prezente, având timp şi de o scurtă exorcizare.

Devine un tele-evanghelist hiper energetic şi spre final trece la botezul într-un râu, cu un filtru vintage aplicat peste imagine. Întreaga imagine a trupei Ghost e construită pe o parodie la adresa bisericii şi a religiei în general. Noul clip a fost regizat de către Zev Deans, care e cunoscut pentru colaborările cu Behemoth sau Pallbearer.

Între timp Ghost se pregăteşte să înregistreze albumul de studio cu numărul 4, ba chiar există un plan şi pentru LP-ul 5. Dacă ultimul release era despre absenţa zeităţilor, cel nou este despre revenirea lui Dumnezeu, conform lui Tobias Forge. Va fi o creaţie apocaliptică, în care vom afla despre furia zeităţii asupra oamenilor de rând.

Noul album ar trebui să fie gata până la finalul acestui an.

Comentarii

Muzică nouă

Ghost lansează o piesă care sună ca în anii '70: "The Future is a Foreign Land"

Ghost are o perioadă foarte ocupată şi după lansarea filmului "RITE HERE RITE NOW", acum ne oferă şi o piesă cu sound old school. E vorba despre "The Future is a Foreign Land", care e o piesă ciudată prin faptul că sună vechi, dar are versuri despre viitor.

Publicat

pe

Coperta single Ghost The Future is a Foreign Land
Coperta single Ghost The Future is a Foreign Land │ FOTO: Ghost

Ghost şi al său Tobias Forge ne duc la sound-ul din 1969, dacă judecăm după spusele artistului. Melodia "The Future is a Foreign Land" a fost special compusă pentru hibridul film-concert "RITE HERE RITE NOW" şi se remarcă prin sintetizatorul care făcea senzaţie pe vremea celor de la Blue Oyster Cult şi Mammas and the Pappas. Într-un clip extras din film este dezvăluit faptul că personajul Papa Nihil a compus piesa, dar nu a mai lansat-o vreodată.

Tot "el" a compus şi hiturile "Mary On a Cross" şi "Kiss the Go Goat". Vorbind cu cei de la NME despre pelicula, Tobias Forge a spus următoarele:

Mesajul este că se pierde o lecție importantă dacă privești doar ce se întâmplă acum în lume și ce ne-a adus aici... dacă ești suficient de norocos să vizionezi acest film în cinematograf, ești destul de privilegiat. Ești unul dintre norocoși și ar trebui să te bucuri de viață, să o îmbrățișezi și să faci tot ce îți stă în putință pentru a face viața mai bună pentru tine și pentru toți cei pe care îi cunoști.

Formaţia Ghost este activă din anul 2006 şi poate cea mai mare onoare a sa e faptul că e una dintre trupele preferate ale celor de la Metallica. De altfel i-au însoţit în turneu pe americani şi au cântat în deschiderea lor şi în România în 2019. Grupul suedez abordează genuri precum hard rock, heavy metal, arena rock, pop rock şi chiar progresiv, dar are puternice elemente de pop tipic suedez, ca ABBA.

A câştigat "Grammi-uri" nordice şi a primit o nominalizare la Grammy-urile americane în 2016 pentru piesa "Cirice". Cariera grupului nu a fost lipsită de probleme, de vreme ce în 2017 a fost şi un proces intre foşti membri ai trupei şi Tobias Forge, creierul său. Ceilalţi membri ai formaţiei au purtat mereu măşti şi identităţile le-au fost ascunse.

Citește în continuare