Urmărește-ne în Social Media

G-Eazy - Hate The Way ft. blackbear

G-Eazy pune din nou în muzica sa experiențele personale ce l-au marcat. Noul videoclip "Hate The Way", lansat în colaborare cu blackbear, prezintă o poveste de iubire încercată de adicție.

După colaborările pentru "Remember You" (2014) și "90210" (2015), G-Eazy și blackbear fac din nou echipă și lansează o piesă emoționantă, intitulată "Hate The Way". Single-ul va fi inclus pe viitorul album al lui G-Eazy, "These Things Happen Too", și este lansat împreună cu un videoclip regizat de Kat Webber. Iubita lui G-Eazy din acest clip este actrița din "The Florida Project", Bria Vinaite.

G-Eazy: "Am trecut prin momente dureroase și am cauzat, la rândul meu, durere"

G-Eazy - Hate The Way ft. blackbear

G-Eazy - Hate The Way ft. blackbear

Într-un interviu acordat recent pentru Entertainment Tonight, G-Eazy spunea că încearcă să nu facă muzică "prea autobiografică". Cu toate acestea piesele lui rămân o modalitate prin care își exprimă gândurile și experiențele trăite, noul single "Hate The Way" fiind încă un exemplu de single cu puternice accente personale.

"Am simțit iubirea în viața mea. Am trecut prin momente dureroase și am cauzat, la rândul meu, durere, dar am și primit această durere în viața mea. Muzica are puterea de a exprima și capta experiența umană. Trăim și trecem prin tot felul de lucruri. Muzica este o modalitate de a defula, de a canaliza emoțiile pe care le simțim către o platformă tangibilă", a explicat G-Eazy.

Rapper-ul american G-Eazy, pe numele real Gerald Earl Gillum, a ajuns în atenția publicului în 2014, odată cu lansarea albumului "These Things Happen". Discul a urcat până pe poziția a treia în topul american Billboard 200, fiind certificat cu platină în SUA pentru vânzări ce au depășit un milion de exemplare.

Cel de-al treilea material de studio, "The Beautiful & Damned", a apărut în decembrie 2017. Materialul despică vechea triadă sex, droguri și rock 'n' roll. Cu acest album, G-Eazy a reușit să urce din nou pe poziția a treia în topul Billboard 200. LP-ul a inclus, de asemenea, hitul său cu Halsey, "Him & I", certificat de două ori cu platină în SUA și Australia și cu aur în UK.

G-Eazy a concertat în 2019 la Neversea, marcând astfel primul său concert în România.

Publicat

pe

Comentarii