Urmărește-ne în Social Media

Francisca feat Proconsul & Uddi - Arunci cu umbră

„Arunci cu umbră” este titlul colaborării dintre Francisca, Proconsul şi UDDI şi, totodată, un mesaj puternic pe care artiştii vor să-l transmită legat de un subiect, pe cât de sensibil şi delicat, pe atât de amplu şi marcant – violenţa domestică. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articolul de mai jos.

“Arunci cu umbră” este un proiect de suflet, cu un mesaj sincer, poate chiar cel mai profund de până acum, dintre toate piesele mele! Să ne reamintim că iubirea este singurul sentiment care te face să simți că trăiești, iar muzica vindecă orice rană”, declară Francisca.

"La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. Aceste cifre dezvăluie o realitate dramatică pentru care încă nu s-a găsit o soluţie". Francisca, Proconsul şi UDDI, împreună cu Poliţia Română şi M.A.I., ne amintesc că iubirea vindecă, iubirea înalţă si iubirea trebuie să primeze!

„Mi-am dorit colaborarea cu Procosul și cu Uddi incă din faza de schiță a piesei, iar totul a decurs natural. Băieții au ascultat piesa, le-a plăcut și au acceptat imediat provocarea! Cu Uddi am fost colegă la X Factor, unde s-a legat o prietenie și o primă piesă, “Piatra de pe inimă”, cât despre Proconsul... le știu toate piesele! Sunt fan, încă de când eram mică şi am început să îmbrăţisez acest drum, al frumosului, al muzicii.

Împreună cu acești talentați artisti, cu oamenii care au muncit la acest proiect, cu Poliţia Română și cu M.A.I, am dat start-ul unei campanii anti-violență! Dorim să tragem un semnal de alarmă și să sprijinim persoanele care, conform statisticilor, sunt vulnerabile în astfel de situații nefericite; să găsească puterea de a cere ajutor și de a pune capăt suferinţei”, adaugă Francisca.

Piesa este compusă de către Marius Dia, Alex Parker, iar versurile sunt scrise de către Marius Dia, alături de Bogdan Marin (Bodo), Robert Anghelescu şi Dragos Dinca. Single-ul „Arunci cu umbră” va fi inclus pe următorul album al trupei Proconsul. Videoclipul este regizat de către Richard Stan şi a fost filmat în Bucureşti.

Francisca şi-a descoperit pasiunea pentru muzică de la vârsta de 5 ani, iar timp de 14 ani a studiat actoria, muzica şi dansul, îndrumată de numeroase personalităţi celebre din România şi de peste hotare. Anul 2012 îşi pune amprenta asupra carierei sale, moment in care Francisca a păşit cu dreptul în muzica romanească, odată cu participarea la X Factor România, unde a demonstrat calităţi vocale excepţionale pe tot parcursul concursului. Ulterior ne-a surprins cu două colaborări, prima dintre ele cu Uddi, colegul şi prietenul ei de la X Factor, şi colaborarea cu Pacha Man pentru single-ul şi videoclipul “Lacăt la inimă”, ambele cu milioane de vizualizări pe YouTube.

Formaţia Proconsul a fost înfiinţată în 1999 şi a cunoscut succesul odată cu super hitul "De la ruşi vine ploaia". În anii de activitate, trupa a lansat numeroase hituri, printre care "Cerul", "Mi-ai luat inima", "Zbor", "Despre tine" sau "Spune-mi despre noi".
Cu 10 albume, zeci de single-uri lansate de-a lungul timpului, colaborări de succes şi concerte memorabile, trupa Proconsul este unul dintre cele mai iubite proiecte de pop-rock din România.
Într-o continuă reinventare, trupa Proconsul îmbină stiluri muzicale diferite, cu mesaje pozitive, ambalate în poveşti și experienţe memorabile. Show-urile live impresionează prin energia debordantă a membrilor trupei, reușind să transmită emoție și optimism.

UDDI este un artist complet, care a demonstrat versatilitatea vocii sale prin numeroasele stiluri abordate în piesele lansate, cât şi în cover-urile interpretate. De la remake-uri precum “Aseară ţi-am luat basma”, până la piese cu influenţe reggae, cum este “Ipotecat” (Delia feat. Uddi), Uddi trece cu naturaleţe de la un stil muzical la altul. Dragostea pentru muzică răzbate din fiecare inflexiune a vocii sale.

Publicat

pe

Comentarii