Florence + The Machine - Heaven Is Here
Florence + The Machine tocmai a lansat un nou single de pe viitorul album, iar "Heaven Is Here" pare a continua povestea începută în precedentul single. Videoclipul e în aceeaşi cheie, cu Florence Welch dezlănţuită alături de o trupă de amazoane care dansează parcă posedate de un spirit.
"Heaven Is Here" nu e o piesă propriu-zisă, ci pare mai degrabă o colecţie de onomatopee, incantaţii, bătăi de tobă şi şi-ar găsi locul ca intermezzo între track-urile de pe albumul cel nou sau poate chiar ca un intro. Aidoma ultimului clip al trupei, "King" şi acesta este regizat de către Autumn de Wilde. Până să apară aceste piese Florence + The Machine ne oferise doar o singură melodie nouă în ultimul an şi anume "Call Me Cruella", de pe coloana sonoră a filmului Disney despre villain-ul din "101 Dalmaţieni".
Florence Welch a explicat pe Instagram care e povestea din spatele lui "Heaven Is Here". Se pare că e prima piesă scrisă în lockdown, după o lungă perioadă în care artista nu a mai putut ajunge la studio. A dorit să creeze ceva monstruos, care să redea bucurie, furie, durere în acelaşi timp şi a ieşi fix această piesă. În perioada când a fost compus acest single studiourile de dans erau închise din cauza pandemiei şi Florence putea doar să îşi imagineze coregrafii pentru creaţia sa.
Ea a fost construită având în minte dans contemporan şi o trupă de dansatoare zvâcnind în acelaşi ritm.
De remarcat şi versurile-confesiune ale lui Florence:
"Şi fiecare piesă pe care am scris-o/ A devenit o frânghie de scăpare/ Legată în jurul gâtului/ Pentru a mă trage spre rai".
Aflăm şi că două dintre dansatoarele din clip sunt din Ucraina şi sunt în adăposturi acum din cauza invaziei ruse. Videoclipul fusese filmat în Kiev pe 20 noiembrie 2021, când dansatoarele nu puteau intui că situaţia va evolua în acest mod dramatic.
Formaţia se pregăteşte să revină pe scenă în această vară prin participarea la diferite festivaluri europene, inclusiv Oya din Norvegia, Flow din Finlanda şi Mad Cool din Spania. Grupul a fost la Electric Castle 2019.
Albume noi
Ce artiști lansează albume în 2025 - Vezi calendarul
Albume mult așteptate, de la artiști precum Lana Del Rey, The Weeknd, Ozzy Osbourne și Florence and The Machine, sunt programate să apară în 2025. Consultă calendarul lansărilor și află ce artiști pregătesc materiale noi pentru anul acesta, precum și datele la care sunt anunțate să intre în vânzare.
Fie că vorbim despre pop sau despre alternativ, folk, rap, electro, rock, metal sau EDM, calendarul lansărilor este plin și anul acesta. În luna ianuarie ne vom bucura de albume noi de la Franz Ferdinand, Ringo Starr, Joe Satriani și The Weeknd, la fel de aglomerată urmând să fie și luna februarie, în care sunt anunțate albume de la Dream Theater, Lacuna Coil și Neil Young. Te invit să consulți calendarul lansărilor de albume și EP-uri pentru 2025. Acesta va fi actualizat pe măsură ce noi materiale vor fi anunțate.
Ianuarie 2025
10 ianuarie:
- Franz Ferdinand – "The Human Fear"
- Ringo Starr – "Look Up"
- Tremonti – "The End Will Show Us How"
17 ianuarie:
- Mac Miller – "Balloonerism"
- Rebecca Black – "Salvation"
- Son Lux – "Risk of Make Believe" EP
- Steve Hackett (din Genesis) – "Live Magic At Trading Boundaries"
24 ianuarie:
- Bumblefoot – "Bumblefoot …Returns!"
- Eric Clapton – "Meanwhile"
- FKA twigs – "Eusexua"
- Iggy Pop – "Live at Montreux Jazz Festival 2023"
- Mogwai – "The Bad Fire"
- Thin Lizzy – "Acoustic Sessions"
- The Verve – "This Is Music: The Singles (20th Anniversary Edition)"
- The Weeknd – "Hurry Up Tomorrow"
31 ianuarie:
- Joe Satriani, Eric Johnson, and Steve Vai – "G3 Reunion Live"
- Tyga – "NSFW"
Februarie 2025
7 februarie:
- Dream Theater – "Parasomnia"
- George Porter Jr. & Runnin’ Pardners – "Porter’s Pocket"
- Jinjer – "Duél"
- John Coltrane – "A Love Supreme: 60th Anniversary Edition"
- Olly Alexander (din Years & Years) – "Polari"
- Winona Oak – "Salt" EP
14 februarie:
- Lacuna Coil – "Sleepless Empire"
- Neil Young – "Oceanside Countryside"
28 februarie:
- Aloe Blacc – "Stand Together"
- Architects – "The Sky, The Earth & All Between"
- Banks – "Off With Her Head"
- Bon Jovi – "Slippery When Wet (Deluxe Edition)"
Martie 2025
7 martie:
- Alter Bridge – "One Day Remains (20th Anniversary Edition)"
- The Cat Empire – "Bird In Paradise"
- John Mayall – "Second Generation" Box Set
14 martie:
- Florence + The Machine – "Symphony of Lungs" (BBC Proms at the Royal Albert Hall) (Physical Release)
- Ozzy Osbourne – "See You on the Other Side V2.0"
21 martie:
- James Arthur – "Pisces"
- Lordi – "Deadition"
28 martie:
- Arch Enemy – "Blood Dynasty"
- Genesis – "The Lamb Lies Down On Broadway" (50th Anniversary Super Deluxe Edition)
Aprilie 2025
4 aprilie:
- Yann Tiersen – "Rathlin from a Distance | The Liquid Hour"
Mai 2025
21 mai
- Lana Del Rey – "The Right Person Will Stay"