Intitulată "Regina Nopții", piesa a fost compusă de Daniel "Rocca" Stoicea, are o durată de șapte minute și înglobează un scurt sample al melodiei "Două Suflete", lansată de FiRMA în 2014. "Regina Nopții" se găsește pe materialul "Deșteptarea Primăverii", ce va reuni toate piesele create special pentru a deveni coloana sonoră a spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă de regizorul Vlad Cristache, la Teatrul Mic.
"Deșteptarea primăverii" este un poem teatral rock după piesa lui Frank Wedekind, cu muzică și versuri originale compuse de Daniel "Rocca" și live act, full electric, FiRMA. Spectacolul de teatru este o dramă satirică centrată pe conflictul dintre generații și contradicțiile interioare specifice vârstei adolescentine.
FiRMA și-a reconfirmat în toate contextele poziția printre cele mai importante și fascinante trupe de alternative din România, prin acordurile originale, lirica subtilă și printr-o poveste vizuală inovatoare, la baza căreia stă viziunea grafică și regizorală a solistului Daniel "Rocca" Stoicea. Trupa a îmbinat genuri muzicale precum rock, pop, synth, funk, blues & trip-hop, punând întotdeauna pasiune pentru sunetul de calitate şi compoziţia originală, de la începuturile lor ieşite din tipare din anii 2000, până la fervoarea maturităţii actuale.
FiRMA înseamnă Daniel "Rocca" Stoicea (voce, chitară, pian), Sorin Erhan (bass, chitară acustică), Adrian Coman (chitară, chitară solo), Dani Radu (chitară), "Barbuță" Constantin Bărbășelu (tobe, percuție).