O co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica și versurile scrise de Feli și Grasu XXL împreună cu Roland Kiss, Șerban Cazan, Smiley și Dan Ciotoi și mix&masterul semnat de Lucian Nagy și Șerban Cazan, "Banii n-aduc fericirea" este a șasea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, după hit-urile "Omule, deschide ochii", "Când răsare soarele", "Frunze cad", "Sus pe munte" și "Mă strigă mama", care sunt parte dintr-un proiect rotund, coerent, cu influențe folclorice.
"Tata mi-a spus că Raiul înseamnă bunătate și că doar acolo e averea mea. Am înțeles ce a vrut să spună atunci când am ajuns la București și mi s-a părut că toată lumea din jur era însetată de bani, și nu de artă, lucru care m-a întristat mult", a mărturisit Feli despre episodul autobiografic pe care il surprinde in piesa "Banii n-aduc fericirea".
Artista este încântată de noua colaborare, fiind o onoare pentru ea să cânte alături de Grasu XXL:
"E o onoare pentru mine să mă întâlnesc cu Grasu XXL pe aceeași piesă spunând fiecare același mesaj, însă trăit și cântat diferit, după cum am simțit fiecare. Strofa lui e pe repeat la mine în minte și va rog să o ascultați cu atenție, pentru că merită. Sunt recunoscătoare să cunosc și să cânt cu așa un om și un artist. Îl consider un artist extraordinar care reușește să transmită tot ce simte prin muzica lui, un om blând, înțelept, bun și iubitor și un prieten și un sfătuitor cu <<cap și suflet>> cu care mereu am rezonat".
Feli a cochetat cu multe genuri muzicale, începând cu pop-rock în adolescență, când a fost atât vocea, cât şi compozitoarea trupei Aliens. Cântăreața a colaborat cu artiști consacrați precum Edi Schneider (DJ Phantome), Grasu XXL, Puya și Guess Who, B.U.G. Mafia, Smiley, Connect-R, Sore, Vunk, toate aceste experiențe au ajutat-o să-și definească stilul și pentru a cizela cariera solo în plină ascensiune. Muzica lui Feli traduce în versuri și sunete sentimente pe care altfel este greu să le descriem. Feli este una dintre acele voci speciale care reușește prin piesele sale să transmită cele mai profunde emoții și trăiri.
În luna noiembrie a anului 2017, artista a lansat primul ei album, "Eu sunt Feli", în cadrul unui eveniment impresionant, alături de peste 150 de invitați la Teatrul Metropolis și 180.000 de oameni live pe Facebook. Primul album al artistei conține 7 piese noi, dar și piese cunoscute deja publicului, printre care, "Cine te crezi?", "Creioane colorate", "Timpul", "Va urma" sau "Acasă".
Grasu XXL cântă de la vârsta de 14 ani, provenind dintr-o familie cu tradiție în domeniu. Primul material discografic al cântărețului se numește "Personajul negativ" și este o colaborare cu Paco 10 Grei; cei doi au fost uniți sub numele XXL & 10 Grei. Acesta a fost lansat pe 10 iulie 1999. Primul său album solo, "Curaj", a fost lansat în iulie 2006 și este un material într-adevăr inedit atât prin sunet, cât și prin modalitatea interpretării. În 2006 apare și EP-ul "Curaj" (Remix) - un material scos de rapper alături de Dj Swamp care promovează albumul "Curaj" alături de mixtape-ul.
Cel mai recent material discografic solo este "Drumul spre succes". Lansat pe 23 martie 2015, albumul conține 13 piese și colaborări cu Maximilian, MefX, Nane, Feli, Tranda, Zhao, Mitză, Mari, DJ Undoo, printre care se află și "Dl. Destin", colaborarea cu Guess Who și Florin Chilian, una dintre cele mai bine primite piese de către ascultători. Pe 12 septembrie 2018, artistul a lansat în colaborare cu Guess Who albumul "În Labirint".
Concerte & turnee
Șatra B.E.N.Z. și Grasu XXL cântă în cadrul concertului caritabil "Doing it for the KIDS"
Comunitatea hip-hop din România contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor cu probleme medicale grave lansând campania "Doing it for the KIDS". Șatra B.E.N.Z. și Grasu XXL vor susține concerte caritabile în cadrul acestei campanii.
"Doing it for the KIDS" este o campanie de conștientizare și strângere de fonduri, care are ca scop acoperirea zborurilor rămase de efectuat pentru acest final de 2024 de către Asociația Blondie. Un astfel de zbor costă în medie 30.000 de euro, dar uneori aceste costuri pot fi și de două sau chiar de trei ori mai mari.
În prezent, Blondie strânge bani pentru a-și achiziționa primul avion. Acesta ar însemna și mai multe zboruri, și mai mulți pacienți salvați, datorită costurilor mult mai reduse.
Campania "Doing it for the KIDS" este presărată cu multe surprize ce vor fi dezvăluite, una câte una, în săptămânile ce urmează. Evenimentul care va încheia campania este un amplu concert cartitabil, intitulat, la fel ca și campania, "Doing it for the KIDS".
Concert caritabil "Doing it for the KIDS"
Pe data de 9 noiembrie, în București, la Grădina Alhambra, va avea loc concertul caritabil "Doing it for the KIDS", ce va marca sfârșitul acestei prime campanii caritabile inițiate de comunitatea hip-hop din România.
Lineup "Doing it for the KIDS"
- Line-up-ul concertului este ca a unui festival, astfel că artiștii ce susțin cauza și vor concerta pe data de 9 noiembrie la Grădina Alhambra sunt: Grasu XXL, Șatra B.E.N.Z., Petre Ștefan, IDK, Tussin, OG Eastbull, Aris & Edi, Alduts Sherdley, Rafoo, ENDRU.
"Doing It For The Kids" nu este doar o strângere de fonduri, ci un apel la solidaritate și responsabilitate socială. Artiștii invită publicul să ia parte la această adunare și să contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor care se confruntă cu probleme medicale grave.
Concerte & turnee
Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar cântă în deschiderea lui 50 Cent, la Summer in the City
A început numărătoare inversă pentru Summer in the City, petrecerea verii unde cap de afiș este 50 Cent. Organizatorii prezintă artiștii din deschidere, nume cunoscute din industria muzicală românească.
A mai rămas puțin timp până la cea de-a doua ediție Summer in the City. Evenimentul are loc pe 18 august la Romaero și este dedicat hip hop-ului. Nu este de mirare că headliner este 50 Cent, unul dintre cei mai mari artiști ai acestui gen muzical.
Rapperul va interpreta hituri celebre precum "In Da Club", "Candy Shop" sau "Just a Lil Bit" și va fi acompaniat de zeci de dansatori și invitați surpriză care vor amplifica spectacolul și vor oferi fanilor hip hop-ului o experiență de neuitat.
"Anul acesta, Summer in the City va fi o adevărată sărbătoare a hip hop-ului. Pe scenă va urca 50 Cent, unul dintre cei mai mari hip hop-eri din lume, alături de cei mai buni hip hop-eri români. Este impresionant și emoționant să vedem cum hip hop-ul românesc cântă pe aceeași scenă cu un nume greu al genului. Ne așteptăm la un spectacol incendiar, plin de energie și momente memorabile, care vor rămâne mult timp în inimile fanilor!", a declarat organizatorul festivalului.
Cine sunt artiștii care vor cânta în deschidere la Summer in the City 2024?
În deschiderea concertului lui 50 Cent, vor urca pe scenă Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar. Aceștia vor pregăti atmosfera cu hituri ce le-au marcat carierele și au definit peisajul muzical urban din România.
Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, "Băieți de cartier", a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul "Până la capăt în felul meu". Au urmat albume ca "Foame de bani" (lansat cu Sișu), "Muzică de tolăneală și depravare", "Românisme 1" și "Românisme 2". Cel mai recent album al său se intitulează "Aventurile Domnului Puy(a)" și a fost lansat în decembrie 2019.
Grasu XXL este artistul care a schimbat scena de rap din România cu piese precum "Maria Ioana", "Turbofin" sau "Déjà vu". Cântă de la 14 ani, iar în 2006 și-a lansat albumul solo de debut - "Curaj". Un an mai târziu a fondat Okapi Sound alături de Agresiv, Guess Who, Paco, Maximilian, Spike și Tranda. Grasu XXL este recunoscut și pentru colaborările reușite alături de AMI, Alex Velea, Guess Who, Horia Brenciu și mulți alții.
Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole Cherry s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.
"Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla's Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul "Romina VTM".
Oscar s-a remarcat pe scena hip-hop-ul din România încă de când era în școala generală și participa la Battle MC. A crescut ca om, s-a maturizat ca artist, iar astăzi este un reper al generației sale datorită versurilor puternice și a mesajelor sale. Discografia sa este formată din albumele "Apă", "Ștefan III", "Înapoi la viață", "Ștefan IV", "Ștefan IV: Umbra" și "Ștefan IV Ever".
Prețuri bilete Summer in the City 2024
Biletele se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 260 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.