Urmărește-ne în Social Media

Evanescence - Use My Voice

Evanescence a lansat videoclipul oficial al piesei "Use My Voice", o mega colaborare cu Sharon Den Adel, Lzzy Hale şi Lindsey Stirling. Piesa a debutat la mijlocul lunii august şi acum îi putem vedea clipul oficial, care transmite un puternic mesaj social şi politic.

Odată cu single-urile de pe noul album, Amy Lee and co au decis să îşi folosească vocea pentru a transmite un mesaj legat de conducerea din SUA. Artiştii semnalează că actuala guvernare ia decizii proaste şi penalizează deciziile lui Trump, recomandând tinerilor să voteze schimbarea. Noul album se numeşte "The Bitter Truth", iar solista Evanescence a explicat în cadrul unui interviu recent că a dorit să transmită publicului un mesaj care să îi deschidă ochii.

Sunt abordate teme precum lupta pentru democraţie, pentru libertate, iar Amy Lee nu s-a ferit să spună public că va vota cu Biden. Până acum noul LP a fost prefaţat de single-uri ca "The Game Is Over" şi "Wasted On You". Am putut asculta în ultimul an şi două coveruri, "Cruel Summer" (după piesa Bananarama) şi "The Chain", după Fleetwood Mac.

"Use My Voice" include o colecţie de nume mari din muzică, de la solista Within Temptation Sharon Del Adel, până la Lzzy Hale de la Halestorm şi Taylor Momsen de la The Pretty Reckless. Mai contribuie la melodie şi surorile lui Amy Lee, Carrie South şi Lori Lee Bulloch, plus Amy McLawhorn (soţia chitaristului Evanescence, Troy McLawhorn). Single-ul face parte dintr-o campanie care promovează mersul la vot în Statele Unite în noiembrie pentru a schimba soarta ţării.

În noul videoclip vedem artiştii din trupă şi colaboratorii lor cum privesc din întuneric spre Casa Alba şi spre societatea americană. Amy Lee şi restul par gata să ţină un concert în timpul unui picaj de curent electric. Solista adoptă o figură războinică.

Evanescence promovează şi informarea publicului legat de votul de la distanţă, în perioada pandemiei. Formaţia a concertat în România în anul 2019, în septembrie, oprindu-se la Arenele Romane pentru a cânta piese apreciate ca "Bring Me to Life" sau "Going Under". Am aflat cu ocazia concertului că Amy Lee şi-a făcut paşaport prima oară special pentru a veni în România, unde a filmat videoclipul piesei "Bring Me to Life".

Comentarii