Reimaginarea piesei ”Autumn Leaves” a fost realizată prin izolarea interpretării vocale a Evei Cassidy din 1996, înregistrate la Blues Alley Jazz Club din Washington DC, și combinarea acesteia cu un nou aranjament orchestral, gândit de către William Ross, câștigătorul a patru premii Emmy, și Jochem van der Saag, câștigător al unui Grammy .
Ross și Jochem s-au îndrăgostit pentru prima oară de muzica regretatei artiste în timp ce lucrau la un proiect cu producătorul David Foster, care a inclus una dintre înregistrările clasice ale lui Cassidy.
”Mi-e imposibil să găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima în mod adecvat gândurile și sentimentele mele față de Eva, una dintre cele mai unice, hipnotice și puternice cântărețe ale tuturor timpurilor", a explicat Ross. "Vocea ei rezonează prin întreaga mea ființă, nu înțeleg ce mi-a făcut, dar sunt uimit de ceea ce simt. Cei familiarizați cu muzica ei s-au schimbat pentru totdeauna. În această noua înregistrare cu orchestră, o prezentăm pe Eva într-un context muzical diferit. Sperăm că fanii Evei ... atât vechi cât și noi ... vor aprecia acest mod de a auzi și că vor fi, încă o dată, sub vraja magică a artei sale transcendente".
În ultimii ani, Eva Cassidy a devenit o emblemă pentru tânăra generație de cântărețe. Influența ei asupra tinerelor artiste este prezentată în ”Eva Cassidy: Timeless Voice”, un documentar realizat pentru TV și difuzat în 2013. Adele este una dintre fanele Evei Cassidy, fiind citată spunând: "Obișnuiam să mă îmbrac ca un fan Slipknot, iar după aceea alergam acasă și o ascultam pe Eva Cassidy".