Erika Isac s-a poziţionat imediat după show-ul HBO Max "One True Singer" ca o figură atipică în peisajul muzical de la noi. Cu piese ca "Femei", "Bună Rău" sau "Tupeistă" evocă imaginea unei Doja Cat, Cardi B sau Nicky Minaj, dar ceva mai fresh. Statutul e acum cimentat prin "Macarena", care se duce în zona de awareness, cu privire la problemele pe care le au femeile în România.
Abordarea piesei aminteşte cumva de perioada începutului de ani 2000, când mai apăreau figuri feminine muşcătoare în rap-ul românesc, precum Marijuana sau voci memorabile ca Nico. Cu doar 2 minute şi 36 de secunde de piesa Erika Isac a reuşit să rezume toate temerile unei femei în 2024 în România, poate şi pe glob. De la teama de agresiune din partea bărbaţilor, la teamă de a nu fi judecată pentru alegerile din viaţă.
Unii au criticat limbajul artistei din piesă, alţii au apreciat mesajul de empowerment. Alţii au căutat să vadă dacă chiar există un "Mirel din Turnu Măgurele", arhetipul comentatorului de pe web care critică deciziile femeilor. La final sunt şi versuri despre învinuirea victimelor şi se abordează şi ideea compatibilităţii "băieţilor răi" cu "fetele fără reţineri".
Trebuie spus şi că pentru o piesă cu numele "Macarena", sample-urile şi influenţele preluate de la melodia originală sunt ţinute la minim. Lansarea piesei şi videoclipului s-a făcut cu cap, fix pe 14 februarie 2024, de Valentine's Day şi în 4 zile, clipul a strâns 1.2 milioane de vizualizări, urcând în top 3 în Trending. Videoclipul e unul destul de simplu, fără artificii, cu Erika în prim plan, cu imaginea unui soi de bestie dezlănţuită ce scapă dintr-un laborator şi pregăteşte o răzbunare.
Apare şi arhetipul masculin Mirel pentru câteva cadre şi o scenă cu împletit părul la final, care e throwback spre motive feministe apărute în filme pre-"Barbie". Erika pare a fi dat lovitura cu piesa, indiferent de ce partea a baricadei te afli în acest subiect.
Muzică nouă
Erika Isac lansează balada melancolică "Niciodată"
Erika Isac, una dintre cele mai proeminente voci feministe din industria muzicală românească, a lansat pe 24 noiembrie 2024 noul său single, intitulat "Niciodată". Această piesă reprezintă o schimbare subtilă în stilul artistei, fiind o baladă cu tonuri mai melancolice decât lucrările sale anterioare.
Deși nu este prima baladă din repertoriul său, "Niciodată" se distinge prin profunzimea emoțiilor transmise. Recent, Erika a fost implicată într-un scandal de plagiat, fiind acuzată că piesa sa "Boo Hoo" ar fi fost inspirată de Pink Like Suki. Artista a negat acuzațiile, susținând că piesa este complet originală, deși nu exclude posibilitatea unor influențe subtile. În apărarea sa, colega sa de la Global Records, Delia, a intervenit public, iar cele două au colaborat ulterior la piesa "Ratat".
Lăsând controversele deoparte, noul single al Erikai surprinde printr-o linie melodică delicată și versuri introspective, care prezintă publicului o latură mai vulnerabilă a artistei. Spre deosebire de piesele sale anterioare, precum "Tupeista" sau "Femei în Parlament", care promovează mesaje puternice despre feminism și egalitate, "Niciodată" explorează teme personale și emoții profunde. Fanii au apreciat această abordare diferită, evidențiind calitățile vocale ale artistei și sensibilitatea transmisă.
Această baladă reprezintă un pas matur în cariera Erikai Isac, demonstrând că poate să îmbine activismul cu momente de introspecție, continuând să-și consolideze poziția ca un artist complex și versatil.
Erika Isac este o cântăreață, compozitoare și dansatoare română, născută în anul 2000 în Constanța. Și-a început cariera muzicală la vârsta de 6 ani, participând la numeroase concursuri și concerte. În 2015, a devenit cunoscută publicului larg prin participarea la emisiunea "X Factor România", unde interpretarea piesei "Look at Me Now" de Chris Brown și Busta Rhymes a devenit virală, aducându-i fani din întreaga lume.
Erika Isac a fost finalistă în primul sezon al emisiunii "One True Singer", un show de talente difuzat pe HBO Max, care a avut ca scop descoperirea și promovarea noilor artiști din industria muzicală românească. Participarea sa în această competiție i-a oferit o expunere semnificativă și a contribuit la consolidarea carierei sale muzicale.
În cadrul emisiunii, Erika a avut ocazia să colaboreze cu alți concurenți și să lanseze piese care au fost bine primite de public. De exemplu, alături de ADI, a lansat single-ul "Regreți", care a beneficiat de susținerea principalelor posturi de radio din România.
Industria muzicala
Promovare nerăsplătită pentru "Ratat", piesa Deliei cu Erika Isac; Influencer-ul Daian Man spune că a fost țepuit de Global Records
Daian Man, influencerul din spatele contului de Instragram Înjur Frumos, a promovat piesa "Ratat", lansată de Erika Isac și Delia, însă fără a fi răsplătit de Global Records. Barter-ul stabilit cu Global a fost respectat doar de influencer, Daian Man primind un răspuns oficial de la casa de discuri abia după ce a dat în vileag cele întâmplate.
O angajată a Global Records i-a propus lui Daian Man să publice pe contul său de Instagram, Înjur Frumos, o postare despre piesa "Ratat", lansată recent de Erika Isac și Delia. În lipsă de buget, influencerul cu 115.000 de urmăritori ar fi fost promovat, la rândul său, de către cele două artiste.
"Răsplata mea urma să fie faptul că ar fi apărut la Delia pe profil. Ar fi fost un collab post între Înjur frumos și Delia. Mai apoi, ar fi fost share-uit de Erika Isac. Spoiler alert! Nu s-a întâmplat asta. Și în continuare vă prezint sceneta în 4 acte a acestei țepe", a povestit Daian Man pe Instagram, unde a dat în vileag întreaga întâmplare, cu printscreen-uri din cadrul discuției sale cu angajata Global Records.
După ce informațiile au ajuns publice, Corina Vilcu, Head of Marketing Global Records, i-a răspuns influencerului într-un mesaj public la postarea sa. Aceasta își cere scuze pentru neplăcerea creată, indicând că vina ar fi a angajatei și a excesului de zel. Mai jos puteți citi mesajul complet.
Global Records: "Din grabă, exces de zel (...), cineva din echipa noastră a greșit!"
"Salutare!
Ne pare sincer rău pentru situația creată. Din nefericire, persoana din departamentul nostru de promo nu a verificat întâi cu artiștii dacă aceștia doresc să share-uiască postarea ta, așa cum era normal, și ți-a făcut astfel o promisiune care nu a mai putut fi respectată. Și noi, dacă eram în locul tău, ne-am fi simțit nedreptățiți. Lucrăm de ani de zile cu sute de artiști, graficieni, editori video, regizori, și înțelegem pe deplin nu doar câtă munca, cât și pasiune și suflet este pus în orice produs creativ. Pentru noi, relația cu ei este cea mai importantă, pentru că fără aceștia, Global Records nu ar mai exista.
Ne dorim să îndreptăm această situație, și acest lucru începe prin a te plăti pentru munca ta. Te rugăm să ne contactezi în privat cu o propunere financiară pentru postarea pe care ai făcut-o, astfel încât să putem rezolva această problemă pe care am creat-o dintr-o greșeală făcută în grabă.
Încă o dată, ne pare rău și vrem să îndreptăm situația! Sperăm să înțelegi că nu am avut nicio secundă intenția de a ne încălca promisiunea! Din grabă, exces de zel și dorința de a avea o campanie de promovare cât mai bună, într-un timp cât mai scurt, pentru artiștii noștri, de data asta, cineva din echipa noastră a greșit!
We wish you all the best! (Îți dorim tot ce e mai bun!)
- Corina Vilcu, Head of Marketing Global Records"
Deși inițial nu exista buget pentru această postare, Global Records a venit ulterior cu propunerea de a-l remunera pe Daian Man. Influencerul a refuzat, însă, orice răsplată financiară, indicând că există "o problemă sistemică" în spatele campaniilor casei de discuri.
Daian Man: "Nu-mi doresc nicio sumă de bani de la voi"
"Mersi că ați răspuns. Fapta e consumată, nu vreau ca vina să cadă pe persoana care m-a contactat.
E o problemă sistemică, de pe urma căreia suferă artiști și creatori de conținut mici și mijlocii, și nu una legată de acțiunile unui singur angajat (fapt reflectat în numărul de comentarii și reacțiile oamenilor vis-a-vis de acțiunile voastre din trecut).
Nu-mi doresc nicio sumă de bani de la voi.
Just rethink your way of doing things. (Regândiți modul vostru de a acționa)
Daian Man - Head of Everything at Înjur Frumos", a răspuns influencerul casei de discuri.
Printre cei 115.000 de urmăritori ai contului de Instagram Înjur Frumos se numără și Delia. Artista nu a intervenit în discuția casei de discuri cu Daian Man.