"Alină-mă" a fost compusă de Emilian și vorbește despre dragoste, pasiune și alinare, așa cum se poate observa din titlu. Instrumentalul senzual al piesei este pusă în evidență de un videoclip cinematic. Regizat de Kobzzon, clipul îi are ca protagoniști pe Emilian și pe o frumoasă dansatoare.
"<<Alină-mă>> e o piesă de vibe. Merge să îi dai play în pat cu partenera, merge să o asculți de fun sau de îndrăgostit ce ești. E o piesă a oamenilor pasionali, cărora nu le este frică să își expună iubirea, chiar și într-un mod mai erotic. Nu vreau să vă stric surpriza, așa că dați un play pe YouTube și sigur o să vă prindă", a declarat Emilian.
Emilian este unul dintre artiștii care au reușit să urce rapid în topurile muzicale și să ajungă la inimile oamenilor cu piesele sale. Cântărețul a înregistrat succes cu piese precum "O mie de inimi", "De 3 zile nu am somn", feat. Theo Rose sau "Tequila".
Printre cele mai recente piese lansate se numără colaborările "Stelele" (feat. AMNA), "Lumea Mea" (Ioana Ignat) și "Neintenționat" (feat. Smiley și JUNO).