"Lyudi", o piesă despre bucuria de a fi, a trăi și de a cânta, deschide seria lansărilor și ne face poftă de mai multă muzică. Versurile au fost scrise de EMAA, muzica de EMAA, Armand Popa, Andrey Baydin și producția de Armand Popa și Andrey Baydin. Videoclipul, ce cuprinde momente de la cel mai recent concert al EMEI, a fost filmat de Paul Chirilă și montat de Ștefan Pârlog.
"<<Lyudi>> este prima piesă de pe album (albumul care urmează să fie lansat undeva la final de februarie - început de martie 2024) și cred că este mai degrabă ca o întruchipare a unei stări relaxate, dar energice în același timp, un fel de val de endorfine sonore, care te fac să iubești viața, doar pentru că o ai. Am simțit asta din prima, e ceva ce nu dispare, ba chiar se amplifică. Magică, o fantezie reală, iar și iar. A fost compusă împreună cu Armand Popa și Andrey Baydin, oamenii alături de care am construit destul de mult perioada asta și pentru care sunt extrem de recunoscătoare", a declarat EMAA.
EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-o lume unică cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, in timp ce lansări precum "Sufletul Imun" și "Zburătorul" s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale si locale. Vocea specială i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla's Dreams și The Motans, piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio.
Artista a avut și o colaborare alături de SATRA B.E.N.Z., "Prima zăpadă", iar piesa "În fiecare seară", a fost în heavy rotation pe cele mai mari posturi de radio și în playlisturi populare Apple Music și Spotify. În acest an, EMAA a lansat cântecele "Poartă-mă" și "Razna", care au ajuns să fie foarte îndrăgite de fanii artistei, dar și de radiouri. În plus, EMAA a colaborat cu HBO Max pentru coloana sonoră a serialului "Spy/Master", cu piesa "Free man falling", și cu Manache pentru piesa "Cât mai lejer", care a stat 11 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând până pe locul #1, și cu The Motans pentru piesa "La ce te gândești". Ultimul single al artistei se intitulează "Odată cu tine".
Concerte & turnee
Află ce artiști vor cânta în cadrul seriei de concerte imersive UNUSUAL de la MINA Museum
Între 16 ianuarie și 27 martie, MINA Museum va găzdui câteva evenimente audiovizuale ce îmbină muzica, tehnologia și arta. Intitulată UNUSUAL, seria de concerte imersive va debuta cu un show marca Robin and the Backstabbers. Găsești în articol mai multe detalii.
UNUSUAL își propune să redefinească modul în care percepem muzica live în cadrul unor spectacole vizuale cu proiecții 360. Acest demers este un dialog între muzicieni români ai scenei alternative și artiști vizuali digitali, o experiență multisenzorială ce va avea loc în spațiul imersiv de la MINA.
UNUSUAL oferă publicului ocazia de a se conecta profund cu muzica și arta prin proiecții animate pe pereți de șase metri înălțime. Este un performance creat de artiști, ingineri de sunet, producători muzicali și experți în noile media. Rezultatul? O atmosferă unică și captivantă ce va învălui publicul în lumini și peisaje sonore dinamice și coregrafiate.
Robin and the Backstabbers - primul concert din seria UNUSUAL
Primul concert va avea loc pe 16 ianuarie 2025, de la ora 20:00, și va fi susținut de Robin and the Backstabbers, una dintre cele mai de succes trupe alternative. Biletele pot fi achiziționate online, la prețul de 100 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Robin and the Backstabbers este o formație românească de rock alternativ, fondată în 2010 de Andrei Robin Proca. Trupa se autodefinește prin stilul său unic de "pop melodramatic," un amestec captivant de versuri poetice și instrumentație diversificată. Sunt cunoscuți pentru prezența lor live intensă, cu apariții la festivaluri mari din România, precum Electric Castle și Summer Well.
Program complet UNUSUAL la MINA Museum
Următoarele concerte aduc în prim-plan trupe și artiști care vor transforma fiecare seară într-o experiență memorabilă:
- HVNDS - 6 februarie
- Omul cu Șobolani - 20 februarie
- EMAA - 7 martie
- Dora Gaitanovici - 27 martie