Urmărește-ne în Social Media

Eluveitie - Rebirth

Folk metaliştii elveţieni de la Eluveitie au lansat un nou single, "Rebirth", însoţit de un videoclip. Piesa este extrasă de pe viitorul album al trupei, care va sosi în 2018.

Clipul "Rebirth" îi scoate în prim plan pe muzicieni, care oferă o reprezentaţie cu cifră octanică ridicată în interiorul unei cetăţi. Dacă primele două treimi ale clipului sunt marcate de clasicul folk metal al elveţienilor, finalul scade ritmul puţin şi schimbă şi peisajul. Membrii trupei apar într-o pădure cu nimburi angelice şi acum se cântă la harpă.

"Rebirth" este o combinaţie inedită de fluier, vioară, acordeon, harpă şi multiple alte instrumente, care fac din Eluveitie unul dintre cele mai revoluţionare grupuri metal din Europa. Clipul a fost produs de către Wolfgang Wolman şi Oliver Sommer de la AVA Studios. Eluveitie vine după o perioadă de lansări de piese acustice şi de concerte în acelaşi registru. Acum a venit momentul şi pentru metal, care va fi de altfel genul abordat pe viitorul LP.

Noul single are ca temă spiritualitatea celtică antică, dar şi mitologia, tematică regăsită de altfel şi pe discul ce va fi lansat în 2018. Imaginea renaşterii şi a trecerii prin întunecime pentru a ieşi la lumină domină materialul vizual "Rebirth". Muzica folk celtică influenţează profund acest release şi include chiar şi throwback-uri precum cel spre cântecul tradiţional irlandez "Lads of Laois".

Formaţia a schimbat anul trecut componenţa, după plecarea toboşarului Merlin Sutter, a solistei Anna Murphy şi chitaristului Ivo Henzi. Cu un lineup nou, de 9 membri muzicienii vor putea fi auziţi la festivalul "Eluveitie & Friends", desfăşurat pe 27 ianuarie în Pratteln, Elveţia.

Ultimul concert al folk metaliştilor în România a avut loc în februarie 2015, la clubul Colectiv.

Comentarii