Ellie Goulding alimentează speculațiile presei cu privire la o fostă relație cu Ed Sheeran. Versurile piesei ”On My Mind” par să răspundă acuzațiilor aduse de Ed unei foste iubite în piesa ”Don't”. Deși Ellie nu a confirmat acest lucru, lansarea videoclipului incită și mai mult aceste speculații, clipul ”On My Mind” fiind regizat de Emil Nava, cel care s-a ocupat și de clipul ”Don't”.
Piesa ”On My Mind” este extrasă de pe albumul ”Delirium”, ce va fi lansat pe 6 noiembrie. Discul are o abordare diferită din perspectiva sound-ului, fiind totodată un ”proiect ambițios”.
”Nu știu de ce mi se pare potrivit acum termenul acesta, dar albumul e ”mai mare”. Nu știu exact dacă asta se referă la faptul că e mai aventuros, mai ambițios, ori mai îndrăzneț. Cu siguranță, însă, e un proiect mai mare, comparativ cu ce am făcut până acum. Simt că au fost anumite restricții pe ultimul album. Cu acest nou material am ajuns într-un punct în care totul pare să fie dintr-o altă viață”, povestea Ellie Goulding într-un interviu acordat Billboard.
Între timp a apărut și tracklistul, de aici ajungând la concluzia că ”mai mare” se referă cu siguranță și la numărul de piese de pe disc. ”Delirium” conține nu mai puțin de 21 de piese (fără intro).
Tracklist „Delirium” – Ellie Goulding (Deluxe Edition):
- Intro (Delirium)
- Aftertaste
- Something In the Way You Move
- Keep On Dancin’
- On My Mind
- Around U
- Codes
- Holding On For Life
- Love Me Like You Do
- Don’t Need Nobody
- Don’t Panic
- We Can’t Move To This
- Army
- Lost and Found
- Devotion
- Scream It Out
- The Greatest
- I Do What I Love
- Paradise
- Winner
- Heal
- Outside