Urmărește-ne în Social Media

Eddie Murphy - Oh Jah Jah

Eddie Murphy se simte excelent cântând muzică reggae în noul său videoclip ”Oh Jah Jah”. Piesa se va regăsi pe următorul album al actorului, "9".

Pe vremea când era cunoscut pentru show-ul de stand-up comedy „Eddie Murphy Delirious„, actorul american se ocupa printre altele și de muzică. A început cu  The Bus Boys, o trupă de rock ‘n’ roll, soul, funk, și R & B, în care a activat ca backing vocal. În 1985 a lansat prima piesă solo, „Party All the Time„, produsă de Rick James și Kevin Johnston. Single-ul a urcat până pe poziția a doua a topului Billboard Hot 100, după hitul „Say You, Say Me” al lui Lionel Richie.

Party All the Time” a fost inclusă pe albumul de debut al lui Eddie Murphy, „How Could It Be„, materialul atingând succesul comercial la scurtă vreme de la lansare. Discul produs de Aquil Fudge a urcat până pe poziția 26 în topul Billboard 200, și până pe locul 17 în Top R&B/Hip-Hop Albums.

Albumul „Love’s Alright„, lansat în 1990, nu a mai înregistrat același succes, nefiind inclus în topul Billboard. De amintit, însă, este prezența sa în clipul „Remember the Time” al lui Michael Jackson. Eddie Murphy a jucat în videoclipul respectiv rolul marelui faraon egiptean.

Deși aparițiile în filme animate precum „Shrek” și „Shrek 2” i-au oferit ocazia de a cânta ocazional alături de Antonio Banderas, Eddie Murphy nu a mai lansat nimic pe plan muzical în ultimii 20 de ani. Se pare, însă, că actorul are din nou gânduri discografice, dezvăluind că un nou album se află în lucru.

De pe discul „9” am putut asculta în 2013 „Red Light” feat. Snoop Lion, noul single fiind „Oh Jah Jah”.

Comentarii