”Pressure Off”, primul single extras de pe noul album Duran Duran -„Paper Gods” - este promovat printr-un videoclip ce evidențiază aerul cool, aparent natural, al membrilor formației, în ciuda vârstelor înaintate (solistul Simon Le Bon are nu mai puțin de 57 de ani).
Materialul „Paper Gods” a fost lansat pe 14 septembrie, fiind înregistrat în Londra de vocalistul Simon Le Bon, clăparul Nick Rhodes, basistul John Taylor și toboșarul Roger Taylor – formula care a trăit perioada de glorie de la începutul anilor ’80. Cei patru au colaborat cu producătorii Nile Rodgers, Mark Ronson, Josh Blair și Mr. Hudson.
Noile melodii sunt apreciate ca fiind cele mai bune de la lansarea discului „Rio” (1982, cu „My Own Way”, „Hungry Like the Wolf” și „Save a Prayer”), cuprinzând adevărata esență Duran Duran. Visceral și îndrăznet, albumul îmbină muzica pop contemporană cu elemente experimentale, rezultând un material epic în tot ansamblul său.
Fostul chitarist Red Hot Chili Peppers, John Frusciante, a colaborat cu Duran Duran pentru trei piese de pe acest album: „What Are the Chances?”, „Butterfly Girl” și „The Universe Alone”. Un alt featuring de pe disc este cu actrița Lindsay Lohan, pentru „Danceophobia”.
Tracklist „Paper Gods”
- „Paper Gods”
- „Last Night in the City”
- „You Kill Me with Silence”
- „Pressure Off”
- „Face for Today”
- „Danceophobia”
- „What Are the Chances?”
- „Sunset Garage”
- „Change the Skyline”
- „Butterfly Girl”
- „Only in Dreams”
- „The Universe Alone”
Coperta este semnată de artistul Alex Israel și reunește elemente reprezentative din istoria formației, precum buzele de pe imaginea albumului „Rio”, o siluetă feminină și un pahar de șampanie ce amintesc de videoclipul contrversat „Girls on Film”.