Urmărește-ne în Social Media

Dua Lipa - We're Good

După ce a oferit o serie de indicii pe paginile de socializare, Dua Lipa a lansat mult-așteptata "We're Good". Este prima piesă a artistei pe 2021, așa că te invităm să o asculți și să urmărești videoclipul.

Compusă de SLY, Scott Harris, Emily Warren și Dua Lipa, "We're Good" vorbește despre încheierea în mod amiabil a unei relații. Piesa este acompaniată de un videoclip regizat Vania Heymann și Gal Muggia. Inspirat de filmul "Titanic", vizualul o prezintă pe Dua Lipa pe post de cântăreață pe un vas de croazieră. Acesteia îi atrag atenția niște homari în căutarea libertății, înainte să ajungă în farfuriile oaspeților de pe vapor.

"We're Good" se găsește pe albumul "Future Nostalgia (The Moonlight Edition)", lansat astăzi, 12 februarie. Materialul este o variantă deluxe a anteriorului "Future Nostalgia" și conține opt piese în plus. Printre ele se găsesc "If It Ain’t Me (Sad Disco)" ft. Normani, "Not My Problem", o colaborare cu rapperul J.I.D., "Prisoner" ft. Miley Cyrus, "Fever" ft. Angèle sau "UN DÍA (ONE DAY)" ft. J Balvin, Bad Bunny și Tainy.

"Future Nostalgia: The Moonlight Edition" este cea mai recentă versiune a albumului "Future Nostalgia", material care a beneficiat deja și de o versiune remixată, intitulată "Club Future Nostalgia".

Tracklist "Future Nostalgia: The Moonlight Edition"

  1. Future Nostalgia
  2.  Don’t Start Now
  3. Cool
  4. Physical
  5. Levitating
  6. Pretty Please
  7. Hallucinate
  8. Love Again
  9. Break My Heart
  10. Good in Bed
  11. Boys Will Be Boys
  12. Fever
  13. We’re Good
  14. Prisoner by Miley Cyrus (feat. Dua Lipa)
  15. If it Ain’t Me (Sad Disco)
  16. That Kind of Woman
  17. Not My Problem (feat J.I.D)
  18. Levitating (Remix) (feat. DaBaby)
  19. UN DÍA (ONE DAY) (feat. J Balvin, Bad Bunny, Tainy)
Comentarii

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare