"Fumez Amintiri" este compusă de Vlad Popescu, Ana Maria Stancu, George Hora și Tinu Vidaicu. Este o piesă energică, ce te invită la dans, dar cu un mesaj melancolic. Versurile vorbesc despre o poveste de dragoste încheiată din care nu au mai rămas decât amintirile.
Colaborarea "Fumez Amintiri" este lansată alături de un videoclip regizat de Ioana Stan. Vizualul este dinamic, și îi are ca protagoniști pe cei trei muzicieni.
"Gata! S-au aliniat planetele în sfârșit și s-a lansat piesa pe care o așteptam cu cea mai mare nerăbdare. <<Fumez amintiri>> e piesa pentru care am stat cuminte, am avut răbdare și încredere că lucrurile se vor așeza frumos și firesc pentru ca ea să ajungă la voi. Știu că așteptați de foarte mult timp ceva muzical din partea mea și sper că a meritat așteptarea! Sunt recunoscătoare că bucuria asta o împart cu doi prieteni care îmi sunt familie, Tinu Vidaicu și George Hora", este o parte din mesajul scris de Giulia pe Facebook.
Format din George Hora și Tinu Vidaicu, proiectul Dirty Nano a ajuns pe buzele tuturor iubitorilor de remixuri și nu numai, astfel încât la scurt timp după lansarea în industria muzicală au ajuns să aibă un adevărat fan-base în zona de club. Cei doi au lansat o serie de remixuri care au ajuns virale pe internet și care au fost ascultate în aproape toate cluburile din România.
Giulia a debutat în muzică la vârsta de şase ani, iar succesul a venit odată cu formarea trupei Candy. Din 2004, artista a ales să urmeze o carieră solo și a lansat primul album intitulat "Giulia". Au urmat colaborari cu trupa DJ Project și alte piese solo de succes.