Urmărește-ne în Social Media

Die Antwoord ft. The Black Goat - Alien

După o pauză de un an şi zvonuri despre destrămare Die Antwoord revine cu un single nou, "Alien". Nu ar fi Die Antwoord dacă nu ar primi această melodie şi un videoclip insolit, ciudat, bizar. Vă invităm să îl vizionaţi în cadrul articolului.

"Alien" are ritmuri de colind de Crăciun, cu vocea pură a lui Yolandi piperată cu un bas jucăuş. Aceeaşi Yolandi îşi asumă rolul unei creaturi extraterestre care bântuie coridoare părăsite şi un oraş de rednecks. Judecând după versuri, aceasta este balada unei creaturi sau persoane care simte că nu aparţine nicăieri şi ştie că nu se va integra niciodată.

Ninja apare în rolul barmanului nesuferit, care dă creatura afară din localul său. Gonit de peste tot micuţul îşi găseşte un companion sub forma unei libelule verzi fosforescente. Piesa şi clipul sunt surprinzător de lungi pentru muzica pop modernă, dar Die Antwoord a ştiut mereu să iasă în evidenţă. Lucrurile devin cu adevărat ciudate de abia spre mijlocul piesei.

Are loc o metamorfoză a creaturii, care îşi creează o mantie şi evoluează într-un cocon. Suntem la graniţa dintre "Specii" şi "Under the Skin" cu Scarlett Johansson. În mod inedit din cocon iese chiar Yolandi, care încearcă să ne arate povestea sa de origine. Faţă de alte clipuri interzise, NSFW sau înţesate de cameo-uri de la Die Antwoord, aceasta este o veritabilă reclamă la cuminţenie.

Regia îi aparţine lui Ninja, iar modul în care a fost randat extraterestrul plus VFX-ul aferent sunt excelente. Flerul vizual al sud africanilor le-a adus de altfel şi o apariţie în pelicula "Chappie", unde s-au jucat cu identităţile proprii. Noua piesă este o colaborare cu The Black Goat, artist cu care Ninja şi Yolandi au mai lucrat şi pe albumele "Suck on This" şi "Mount Ninji and da Nice Time Kid".

Pe 21 iunie se împlineşte un an de la lansarea ultimului clip al formaţiei, "Tommy Can't Sleep" cu Jack Black ca protagonist. În acel scurt metraj bizar juca şi 16 Jones, fiica lui Yolandi şi Ninja. Grupul sud african se pregăteşte de concerte în Europa în luna august, cu opriri în Ucraina, Rusia şi Austria.

Ne-au vizitat în România în cadrul festivalului Delahoya de la Cluj-Napoca în 2016.

Comentarii