Dido se întoarce la rădăcini, lansând o melodie melancolică, intitulată ”Give You Up”. Single-ul este extras de pe cel de-al cincilea album de studio al artistei britanice, material ce încheie o pauză discografică de 15 ani.
Noul album al lui Dido se numește ”Still On My Mind” și a fost realizat în colaborare cu fratele ei, Rollo. Artista a povestit într-un interviu pentru Forbes că de la această colaborare a pornit, de fapt, totul.
”Albumul acesta a apărut în felul următor: am devenit mamă și am vrut să-mi petrec timpul cu copilul meu și lucrurile au progresat din punctul ăsta. Am început apoi să compun cu diferite persoane, pentru că așa fac eu în general. Apoi m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis: <<Aș vrea să fac un album, dar aș vrea să-l fac doar dacă e cu Rollo, fratele meu>>. Am vrut să mă întorc la perioada de început, când muzica era aproape un rezultat al timpului pe care eu îl petreceam cu fratele meu. Pentru mine, ăsta e motivul pentru care a început totul. Am vrut să simt din nou ceea ce simțeam la început și așa s-a născut albumul acesta. Suntem eu și fratele meu făcând muzică împreună.”
Lansarea noului album este programată pe 8 martie și va fi urmată de un turneu în Europa și America. Primul concert va avea loc pe 5 mai 2019, în Praga, fiind anunțate concerte și în Germania, Franța, Italia, Austria. Începând cu luna iunie, turneul va continua în America de Nord.
Dido este una dintre cele mai apreciate artiste britanice. Albumul ei de debut, ”No Angel”, a fost lansat în 1999 și s-a vândut în peste 21 de milioane de copii la nivel internațional. La fel de bine primit a fost și următorul disc, ”Life for Rent”, acesta fiind certificat cu platină de șapte ori. Albumul a inclus hiturile "White Flag" și "Life for Rent". Dido are în palmares și o nominalizare la Oscar, pentru piesa "If I Rise", de pe coloana sonoră a filmului ”127 Hours”.