Depeche Mode - Cover Me
”We better take cover, will you cover me?”, întreabă Dave Gahan pe refrenul noului single Depeche Mode. În videoclip, vocalistul joacă rolul unui astronaut pierdut într-un Los Angeles pustiu și dezolant. Ideea creativă îi aparține regizorului Anton Corbijn, vechi prieten și colaborator al formației.
Piesa ”Cover Me” are, pentru Dave Gahan, un element surprinzător în compoziție.
"Pentru mine, a fost o mare surpriză felul în care se încheie piesa ”Cover Me”. Am auzit-o mereu împărțită în două. Inițial, piesa e aici, după care te urci într-o navă spațială și ajungi în altă parte", a detaliat Dave Gahan pentru NPR Music.
”Cover Me” se regăsește pe albumul ”Spirit”, cel de-al 14-lea material de studio al trupei Depeche Mode. Discul a fost lansat pe 17 martie și s-a plasat pe prima poziție în US Top Alternative Albums (Billboard), clasamentul albumelor din Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia și Portugalia.
Noul album a fost promovat anul acesta și în România. În luna iulie, Depeche Mode a concertat pentru prima oară la Cluj-Napoca. Peste 40.000 de spectatori au cântat alături de trupă, fanii bucurându-se atât de noile piese, cât și de hituri precum "Enjoy the Silence" şi "Personal Jesus". ( Citește recenzia concertului Depeche Mode de la Cluj și vezi galeria de poze)
Concerte & turnee
Fiica lui Dave Gahan (Depeche Mode) concertează la București
Artista newyorkeză Stella Rose Gahan concertează pentru prima dată la București. Fiica liderului trupei Depeche Mode, Dave Gahan, cântă în Club Control pe 23 noiembrie.
Concertul de la București face parte din turneul de promovare a noului EP al artistei, "Hollybaby", ce va fi lansat în decembrie. În această toamnă, Stella Rose concertează pentru prima dată în Europa și Marea Britanie.
În vârstă de 25 de ani, Stella Rose s-a impus ca o prezență remarcabilă pe scena live din New York, creând o atmosferă underground care amintește de Patti Smith. Recent, Stella Rose și-a făcut debutul mainstream, deschizând pentru Depeche Mode la Madison Square Garden.
Înaintea EP-ului "Hollybaby", ce va fi prezentat publicului bucureștean, Stella Rose a debutat cu albumul "Eyes of Glass". Metarialul a fost lansat în primăvara lui 2023 și a inclus piesele "Muddled Man" și "Angel". Cele două single-uri i-au adus recunoașterea industriei, criticii etichetând-0 pe artistă drept o forță poetică și o cântăreață de excepție. "Pasionat și decăzut, "Muddled Man" amintește de Nick Cave în cea mai biblică formă a sa", a scris revista Clash în cronica sa.
VIDEO: Stella Rose - "Muddled Man"
Reflecția sa opusă, piesa "Angel", are "un sunet cald, cu influențe folk, ce evoluează într-un apogeu sonor care umple întreaga încăpere", scrie Paper Magazine.
VIDEO: Stella Rose - "Angel"
Înregistrat în Los Angeles și produs de Yves Rothman (Warpaint, Courtney Love, Kim Gordon, Girlpool), "Eyes of Glass" îmbină suflul poetic al versurilor Stellei Rose cu un sound unic, cu influențe ce variază de la alternative, indie și psychedelic rock la dramatic pop. Albumul își câștigă locul, într-un dialog cu predecesorii săi artistici.
Pe lângă aprecierile pentru muzica sa, primite de la publicații precum Rolling Stone UK, Brooklyn Vegan, Clash, CREEM și NME, Stella Rose a fost adoptată de artiști interdisciplinari cu o viziune similară, apărând în "Diary"-ul lui Hedi Slimane, campania Celine 19 Women’s Summer 24, numărul 16 al revistei Buffalo Hotel Chelsea fotografiat de Richard Kern, defilând la Enfants Riches Déprimés Automne/Hiver 2023 pentru PFW și realizând pictoriale de fashion pentru reviste precum Pop Magazine, Behind the Blinds, Reserved și Fräulein Magazine.
Bilete la concertul Stella Rose din Club Control
- Concertul Stella Rose de la București este organizat de Control Club, cu sprijinul Liveland. Biletele pot fi achiziționate online la prețul de 90 de lei.