Cadrele simple, dar cu subînțeles, ne trimit spre anii ’60-’70, jonglând cu imaginea femeii perfecte conform parametrilor sociali ai epocii. Versurile povestesc însă despre femeia - pansament, obișnuită să fie folosită de către partener. O parabolă despre condiția femeii moderne, ce-și abandonează rolul tradițional pentru a-și întreține financiar bărbatul trofeu.
“Prankster Bride”, noul album De Phazz, este un mix de tonalități vocale interesante și de instrumente complexe. Noua apariție discografică este un tribut explicit adus vocilor feminine din trupă. Pat Appleton, care, alături de Karl Frierson, este apariția de bază din live-uri, deschide cutia Pandorei cu piesa ce dă titlul albumului, “Prankster Bride”, o călătorie agonizantă între miezul nopții și zorii zilei. După “Hangover Deluxe”,”Perfect World” spune, cu înțelepciune, povestea unei aventuri ce poate supraviețui doar într-o imaginație de copil. Piesa “I sing” combină sound-ul unui cor folk nemțesc tradițional cu dub-reggae, în timp ce versurile vorbesc despre noi începuturi și despărțiri, o melodie ca o predică ortodoxă pentru toate sufletele singure din univers. Unica Barbara Lahr reapare pe album cu două Neo Chanson-uri, “Apple & Egg” și “Down Waterloo”. Cum varietatea muzicală este prioritatea trupei, albumul se încheie cu single-ul “Kraut 2016”, un omagiu adus erei Kraut Rock din anii ’70, alături de legendara interpretă germană Jutta Glaser.
De Phazz va concerta la Sala Palatului din București pe 15 noiembrie. Biletele se găsesc la prețul de 100 lei, 150 lei, 200 lei și 250 lei (VIP), în funcție de distanța față de scenă.