Urmărește-ne în Social Media

David Gilmour - Dark and Velvet Nights

David Gilmour a lansat un videoclip de tip animație pentru piesa "Dark and Velvet Nights". Odată cu bogata simbolistică imaginată de artista Julia Soboleva, versurile capătă și mai multă adâncime, privitorul ajungând pe meleagurile unei lumi din subteranele subconștientului.

Piesa "Dark and Velvet Nights " a fost compusă foarte rapid, David Gilmour explicând că întregul proces a fost o "întâmplare fericită".

"Muzica a apărut de nicăieri într-o zi. A fost atât de captivant să descopăr această linie melodică.

Polly îmi dăruise un poem foarte frumos cu ocazia aniversării nunții noastre. Acesta stătea pe birou, chiar lângă mine, așa că l-am luat și am hotărât să-l cânt pe piesă, ca să-mi dau seama cum ar suna melodia cu versuri. I-am cântat-o lui Polly (soția mea), iar ea mi-a spus: <<Minunat, sună grozav, dar va trebui să mă joc puțin cu textul>>. Apoi a mai adăugat câteva versuri și așa am finalizat piesa - a fost o întâmplare fericită."

Pentru videoclipul desprins parcă din oniric, muzicianul a colaborat cu artista din Letonia Julia Soboleva, cu animatorul Levan Kvanchakhadze și cu regizorul Gavin Elder.

"Dark and Velvet Nights " este un single extras de pe albumul "Luck and Strange", cel de-al cincilea material solo al lui David Gilmour. Discul a reuşit să detroneze formația Oasis de pe locul întâi în Marea Britanie.

Recent, David Gilmour a asigurat publicul că nu va mai urca pe aceeași scenă cu Roger Waters. Găsiți detalii despre această decizie categorică în articolul nostru de pe InfoMusic.

Comentarii

Industria muzicala

David Gilmour promite că "absolut niciodată" nu va mai cânta cu Roger Waters

Reconcilierea dintre David Gilmour și Roger Waters nu se va întâmpla niciodată. Chitaristul Pink Floyd a asigurat publicul că nu va mai urca pe aceeași scenă cu Waters, motivându-și foarte clar și răspicat dorința de a sta cât mai departe de cei care susțin dictatori precum Putin.

Publicat

pe

David Gilmour în video-ul ”Breathe” (In The Air)/Time (Tour Rehearsal)
David Gilmour în video-ul ”Breathe” (In The Air)/Time (Tour Rehearsal) │ FOTO: Captură YouTube

Ani la rând, divergențele de opinie i-au menținut în conflict pe David Gilmour și Roger Waters. Acest lucru pare că nu s-a schimbat nici în prezent, foștii membri Pink Floyd având în continuare viziuni extrem de diferite, atât din punct de vedere creativ, cât și politic și social.

David Gilmour: "Am tendința de a mă feri de oamenii care susțin activ dictatori autocrați precum Putin și Maduro"

Într-un interviu acordat recent publicației britanice The Guardian, David Gilmour a reconfirmat publicului că-și dorește să păstreze distanța dintre el și Roger.  Chitaristul nu-și dorește să mai urce vreodată pe aceeași scenă cu Waters, răspunsul la întrebarea pivind o posibilă reunire fiind unul categoric.

"Absolut niciodată (nu voi mai urca pe scenă cu Roger Waters). Am tendința de a mă feri de oamenii care susțin activ dictatori autocrați precum Putin și Maduro [președintele Venezuelei]. Nimic nu m-ar face să împart o scenă cu cineva care consideră că un astfel de comportament față de femei și de comunitatea LGBT este OK.

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să mă întorc pe scenă cu Rick Wright, care a fost unul dintre cei mai blânzi și mai talentați oameni din punct de vedere muzical pe care i-am cunoscut vreodată", a declarat David Gilmour.

În luna septembrie, într-un alt interviu, acordat ITV News, David Gilmour a dat un răspuns asemănător pe tema reunirii, asigurând publicul că membrii rămași în viață ai trupei Pink Floyd nu vor mai cânta împreună.

"Puteți visa (la o reunire), dar nu se va întâmpla. Am mai rămas doar trei oameni și nu vorbim între noi."

În prezent, David Gilmour își promovează cel de-al cincilea album solo. Intitulat "Luck and Strange", discul a reuşit să detroneze formația Oasis de pe locul întâi în Marea Britanie.

Recent, Pink Floyd a vândut drepturile întregului catalog muzical. După ani de dispute între membrii formației, oferta Sony Music a fost acceptată. Actualul acord acoperă drepturile de muzică înregistrată, dar nu și drepturile de compoziție. Găsiți mai multe detalii pe InfoMusic.

Citește în continuare

Albume noi

David Gilmour lansează albumul "Luck and Strange", iar legenda Pink Floyd e pe locul 1 în topurile UK

David Gilmour a reuşit să detroneze Oasis de pe locul întâi în Marea Britanie, prin lansarea noului său album, "Luck and Strange". Chitaristul Pink Floyd ne oferă primul său material solo nou din ultimii 10 ani.

Publicat

pe

Coperta album David Gilmour Luck and Strange
Coperta album David Gilmour Luck and Strange │ FOTO: David Gilmour

"Luck and Strange" este al treilea album solo al lui Gilmour care urcă pe locul întâi în topuri, după "On an Island" din 2006 şi "Rattle That Lock" din 2015. Noul material discografic a debutat pe 6 septembrie 2024 şi include 9 piese, majoritatea cu versuri scrise de către Polly Samson, soţia lui Gilmour. Grosul versurilor au de-a face cu mortalitatea şi îmbătrânirea.

Acest material a pornit la drum în timpul pandemiei, când Gilmour şi familia sa au ţinut livestream-uri pentru fani. Acelea l-au inspirat să "alunge ideile din trecut" şi să exploreze noi idei muzicale. În multiple interviuri chitaristul Pink Floyd a declarat că el consideră că "Luck and Strange" este cel mai bun album la care a lucrat de la "The Dark Side of the Moon" încoace.

Include nume precum Guy Pratt şi Tom Herbert la bas, primul fiind colaborator frecvente cu Pink Floyd, Roxy Music, Madonna, Michael Jackson şi The Smiths. Adam Betts, Steve Gadd şi Steve DiStanislao au fost la tobe, iar Rob Gentry şi Roger Eno la clape.

Poate cel mai apreciat single de pe LP este "Between Two Points", cover după o piesă din 1999 a trupei britanice The Montgolfier Brothers. Gilmour s-a declarat şocat că originalul nu a fost hit şi a dorit să îi dea un suflu nou. Fiica sa, Romany cântă la voce şi harpă pe acel track. Muzicianul are la activ 5 albume solo, dar nimeni nu îi uită contribuţia vitală la creaţiile fabuloase Pink Floyd "Comfortably Numb", "Shine On You Crazy Diamond" și "Money".

David Gilmour va pleca într-un turneu de promovare pentru noul album, care îl duce în toată Europa. Spre exemplu pe final de septembrie are o săptămână întreagă de concerte la Roma, apoi o săptămână întreagă la Londra. Urmate de opriri la New York şi Los Angeles. Îl găsiţi pe Gilmour la Roma, la Circus Maximus între 27 septembrie şi 3 octombrie.

Citește în continuare

Muzică nouă

David Gilmour ne surprinde plăcut cu piesa "Between Two Points", cu fiica sa, Romany la voce

David Gilmour a adus parcă mai puternic ca niciodată spiritul şi inspiraţia Pink Floyd pe noua sa piesă, "Between Two Points". Vedeta acestei creaţii este fiica sa, Romany Gilmour, care îşi împrumută vocea acestui material melancolic.

Publicat

pe

Videoclip David Gilmour Between Two Points Romany Gilmour
Videoclip David Gilmour Between Two Points Romany Gilmour │ FOTO: David Gilmour

Ştiam deja că David Gilmour ne pregăteşte primul său material discografic solo după 9 ani şi acum primim şi un single, "Between Two Points". Chitaristul şi vocalistul formaţiei Pink Floyd a ajuns la vârsta de 78 de ani, dar rămâne la fel de inspirat şi creativ. Videoclipul acestui nou track a fost filmat în Londra şi Manchester, iar la chitară îl auzim pe David Gilmour.

Fiica sa, Romany Gilmour se aude la voce şi harpă. Gavin Elder, regizorul acestui material alb-negru a spus următoarele:

Romany interpretează această melodie cu un nivel extraordinar de fragilitate, vulnerabilitate și control subtil. Există o legătură emoțională subtilă, dar profundă între David și Romany, surprinsă cu camere de mână, ceea ce amplifică tensiunea din videoclip.

Noul album solo al lui David se numeşte "Luck and Strange" şi va debuta pe 6 septembrie prin Sony Music. Materialul a fost înregistrat pe parcursul a 5 luni în Brighton şi Londra şi este primul LP cu material nou al lui Gilmour în ultimii 9 ani. Include 9 track-uri, printre care şi o reinterpretare a melodiei din 1999 a a Montgolfier Brothers, "Between Two Points", pe care o ascultaţi aici.

Romany Gilmour are doar 22 de ani şi se mulează perfect pe acest single. Gilmour şi-a coagulat familia în jurul proiectului său muzical pe durata pandemiei, cântând sub numele amuzant de Von Trappeds în live stream-uri. David a fost impresionat de vocea fiicei sale şi de modul în care se îmbină cu a restului membrilor familiei.

David şi Romany au colaborat pe piesa "Yes, I Have Ghosts", care apare pe ediţia de CD şi Blu-Ray a lui "Luck and Starnge". Pe lângă vocea şi harpa lui Romany, Gilmour îl foloseşte ca backing vocal pe Gabriel Gilmour. Pe materialul nou apar Guy Pratt şi Tom Herbert la bas, Addam Betts, Steve Gadd şi Steve DiStanislao la tobe.

Rob Gentry şi Roger Eno se afla la clape, iar la aranjament coral şi orchestra Will Gardner. Fostul clăpar Pink Floyd, Richard Wright a avut la rândul său o contribuţie: chiar dacă a trecut în nefiinţă, i s-a folosit o înregistrare din 2007 din casa lui David.

Citește în continuare