Urmărește-ne în Social Media

Connect-R - Acasă

Connect-R a lansat "Acasă", o piesă cu un mesaj sensibil, ce ar trebui să rămână în mintea fiecărui părinte. Melodia este însoțită de un videoclip disponibil în articol.

Connect-R și-a obișnuit ascultătorii cu piese ce transmit un mesaj de ținut minte, iar "Acasă" nu se lasă mai prejos. Noua piesă a artistului vorbește mai ales despre relația copil-părinte, o relație ce ar trebui să fie bazată pe dragoste și atenție. Însă, într-o lume marcată de dificultăți și probleme, acestea trec pe un plan secund.

"Dacă mai poți schimba ceva în căsnicia ta, o poți face chiar acum! Dacă ai încercat tot, încearcă să nu divorțezi și de copil! El vede diferit lucrurile! Acasă nu e un cămin, nici clădire, nici bucurie, nici extaz! Acasă înseamnă pace, înseamnă o conștiință împăcată! Ești soț, soție, ești părinte, ești copil, dar mai presus de toate ești Dragoste, iar copilul tău are nevoie de ea! De despărțit nu v-ați despărțit voi doi, ci egourile voastre! Nu fi un ego și față de copilul tău!", a comentat Connect-R despre noua piesă.

De-a lungul carierei sale, Connect-R a jonglat cu rolurile de cântăreț, compozitor, actor, prezentator TV, dansator și producător. La numai 8 ani era deja un talentat dansator, la 15 ani hip-hop-ul devenind una dintre marile sale pasiuni. A intrat pentru prima dată în atenția publicului în 1997 ca vocalist și mai târziu ca membru al formației rap RACLA.

Printre cele mai recente piese lansate de Connect-R se numără "SuperTare" (feat. Alina Eremiea), "Rita" (ft. Smiley), "Cântăreți de Karaoke" cu Bruja, "Emotii", alături de Ava, "Nonșalant" feat. Amuly, "Îmi pare rău", alături de Phunk B.

Comentarii