De la sfârşitul anului 2021, trupa COMA ne-a introdus în lumea "Acordul Părinţilor", un EP cu 6 piese rezultat în urma unui experiment muzical desfăşurat în timpul pandemiei. Până acum am ascultat piesele "Aurora" şi "NYX", iar acum vine "IZA", lansat pe 30 septembrie 2022 şi inspirat de o prietenă a formaţiei.
Iată de altfel mesajul transmis de trupă despre acest track:
Într-o zi am primit de la o prietenă a noastră un scurt video în care ne interpreta la pian una dintre piesele ei preferate COMA. Felul în care o cânta suna ușor diferit de original, dar avea ceva care ne-a inspirat și ne-a dus către piesă pe care o vom auzi. În plus, pentru noi, momentul în care a fost trimis acel video era unul de căutări, în care blocajele începeau să amenințe cu apariția. Iar acel scurt clip primit de la Iza, a oferit, pur și simplu, magie... a adus inspirație și liniște.
Cântecul despre care vorbim astăzi îi poartă numele. Tema muzicală este construită din sample-uri inspirate din acea înregistrare, iar versurile merg pe aceeași linie a introspecției, caracteristică albumului ACORDUL PARINȚILOR, de această dată gravitând în jurul ideii de împăcare.
"Aurora" a fost primul cântec de pe EP-ul "Acordul Părinţilor", purtând numele zeiţei romane a dimineţii, iar mesajul său este strâns legat de puterea pe care o are acel moment al zilei asupra omului. E reset-ul zilnic, noul început, boost-ul de curaj. "NYX" a fost a doua piesă de pe material, o promisiune către "sine". De această dată Nyx este noaptea, sfetnicul cel bun, limpezirea gândurilor, în vreme ce floarea de Nu-mă-uita ajuta la introspecţie.
"Iza" este o melodie construită de sample-uri, din sunete auzite în pandemie, din emoţii şi însingurare. În videoclip vedem un cuplu de tineri, pe care zid mai mult sau mai puţin vizibil îi desparte. Fiecare dintre ei fumează în camera proprie, iar celălalt pare un spectru ce apare în imaginaţie mai degrabă decât aievea.
Coma a cântat în clubul Expirat pe 29 septembire 2022 după o reprezentaţie de ţinut minte în august în Grădina Urbană din Herăstrău.