Urmărește-ne în Social Media

Cleopatra Stratan - Te las cu inima

Cleopatra Stratan a ajuns la vârsta adolescenței și ne cântă acum despre primii fiori ai iubirii. ”Te las cu inima” se numește noul ei single, ce păstrează seninătatea pentru care a fost apreciată și la începutul carierei sale, când avea doar 3 ani.

La 12 ani de la apariția piesei ”Ghiță”, Cleopatra Stratan revine cu o melodie ce face trecerea de la tonul umoristic al versurilor la unul matur, în care povestea este trăită și nu doar relatată. ”Te las cu inima” deschide un nou capitol în cariera artistei în vârstă acum de 15 ani, piesa abordând tema iubirii adolescentine.

Poreclită în presă ”Cleo”, artista debuta în 2006 cu piesa ”Ghiță”. Avea atunci doar 3 ani, abilitatea sa de a reține și interpreta versuri uimind industria muzicală. Videoclipul piesei ”Ghiță” a strâns în scurtă vreme un număr record (la acea vreme) de 50 de milioane de vizionări pe YouTube, albumul ei de debut fiind premiat cu triplu Disc de Diamant. În 2007, Cleopatra Stratan a intrat în Cartea Recordurilor, primind 6 diplome:

  1. Cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes.
  2. Cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de 2 ore în fata unui public numeros.
  3. Cel mai bine plătit artist care a primit 10 000 de euro pentru o singură piesă.
  4. Cel mai tânăr interpret care a primit 3 premii MTV.
  5. Cel mai tânăr interpret care a avut un hit într-o țară la nivel național.
  6. Cel mai tânăr cântăreț de succes.

Cleopatra Stratan a revenit pe scenă cu prilejul lansării albumului „Totu-i despre viață”, al lui Pavel Stratan. Discul a fost prezentat publicului pe 10 decembrie 2017, în cadrul unui concert al familiei Stratan la Palatul Național din Chișinău.

Anul trecut, Cleopatra a lansat alături de fratele ei, Cezar Stratan, piesa ”Mami”.

Comentarii

Tehnologie

Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației

Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.

Publicat

pe

Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered"
Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered" │ FOTO: Cat Music

"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.

Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.

Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?

Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.

Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.

Despre Cat Music și TRU [The Real You]

Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.

TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.

Citește în continuare