Single-ul este compus de Ana Sîrbu (Sianna) și Radu Sîrbu în studioul Rassada Music. În regia lui Roman Burlaca, videoclipul este unul plin de culoare, inspirat din benzi desenate, în care Cleopatra joaca rolul unul personaj plin de sex appeal.
"Angela este un personaj îndrăzneț care s-a îndrăgostit de un fotbalist. Nu reușește să îi atragă atenția, așadar îi declară dragostea prin piesă. Roman Burlaca este cel care a ilustrat povestea Angelei, construind conceptul unei păpuși Barbie - o păpușă perfectă care prinde viață. Am abordat mai multe look-uri noi și îmi pare foarte bine că am avut prilejul de a experimenta. Îi mulțumesc Yanei Pozitivi pentru styling! Însăși piesa este o prezentare a Angelei: <<My name is Angela>> și a felului ei de a fi - îndrăzneață și nonconformistă. Sper să vă placă piesa așa cum îmi place mie", a declarat Cleopatra Stratan.
Născută în Republica Moldova, Cleopatra Stratan are în palmares șase recorduri mondiale: cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes, cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de două ore în fața unui public numeros, cel mai bine plătit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singură piesă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tânăr interpret care a avut un hit no.1 la nivel național și cel mai tânăr cântăreț de succes.
RECOMANDARE: Urmărește interviul acordat de Cleopatra Stratan pentru InfoMusic
Cu un nume recunoscut la nivel mondial, artista a avut succes încă de la vârsta de 3 ani. Hitul "Ghiță" s-a auzit inclusiv în țări ca Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, Cleopatra Stratan are și propria ei păpușă, iar din anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4.
În iunie 2018, Cleopatra a cucerit publicul cu piesa "Te las cu inima", o poveste ce o prezintă pe artistă într-o altă lumină: deși trage după ea un geamantan, la fel ca în clipul "Ghiță", ea nu mai este fetita cu ochelari si codite, ci o adevărată domnișoară. După ce i-a spus "Adio" lui "Ghița" la începutul lui 2019, Cleopatra Stratan a lansat single-ul "Pupă-mă" cu un videoclip de vară, filmat pe plajele din Grao și Benicassim, urmat de "Chocolata", piesă lansată în urmă cu patru luni.
Muzică nouă
Cleopatra și Pavel Stratan lansează piesa "Zâmbește"
Cleopatra Stratan pregătește o nouă piesă alături de tatăl ei, Pavel Stratan. Melodia se numește "Zâmbește" și va apărea în ianuarie.
2025 începe, pentru Cleopatra Stratan, cu o piesă care transmite optimism. "Zâmbește" se numește noul single al artistei pe care îl va lansa la final de inauarie împreună cu tatăl ei, Pavel Stratan.
"Abia așteptam să vă spunem că la finalul lui ianuarie vom lansa împreună o nouă piesă! Se numește "Zâmbește" și sperăm să vă placă", a anunțat Cleopatra Stratan pe Instagram.
Anterior acestei melodii, Cleopatra a lansat, tot alături de tatăl ei, "Scena Vieții", o baladă emoționantă, ce explorează teme universale, precum iubirea și destinul.
Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4.
După mai multe single-uri de succes printre care și "Te las cu inima", "Pupă-mă", "Eu m-am pierdut", "La ușa mea", "Dragoste, vă rog" (alături de Edward Sanda) și "Cel puțin o veșnicie", au urmat "Vorba de tine", o baladă emoționantă despre iubire, dar și "În dreapta mea" și "Vremea de iubit" (alături de Edward Sanda). Recent, Cleopatra a lansat "Închide Ușa" (feat. Cristian Porcari), o călătorie muzicală ca un rollercoaster de emoții ce îți va rămâne întipărită în minte și în inimă de la prima ascultare.
Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de peste 20 de ani. Printre albumele artistului îl menționăm pe cel mai important, "Amintiri din copilărie", lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este "Eu beu".
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.