Calvin Harris - Nuh Ready Nuh Ready ft. PARTYNEXTDOOR
Calvin Harris, cel mai bine plătit DJ din lume a lansat primul său single din anul 2018, "Nuh Ready Nuh Ready”, o colaborare cu PARTYNEXTDOOR. Producătorul şi DJ-ul scoţian a revenit la muzica dance şi EDM, după o incursiune în lumea funk-ului. Piesa cea nouă a primit şi un videoclip caleidoscopic, pe care vă invităm să îl urmăriţi mai jos.
"Nuh Ready Nuh Ready" este prima melodie nouă a lui Harris de la lansarea albumului "Funk Wav Bounces Vol, 1" anul trecut. Acel release a marcat colaborări între DJ şi nume mari din lumea muzicii, precum Pharrell Williams, Katy Perry, Big Sean, Future sau Khalid. Calvin Harris a explicat recent că a luat un an de pauză de la muzica dance pentru că a crezut că nu îi mai place.
Funk-ul părea să fie noua sa pasiune, dar iată-l pe artist revenit la muzica electronică, cea care l-a consacrat. Noua piesă începe cu o trompetă şi sintetizatoare în surdină, dar şi o voce care evocă zone tropicale. E genul de melodie care se aude la o prezentare de modă, ilustrată cu un clip cu imagini stroboscopice şi psihedelice. Multiple visualizere multicolore sunt suprapuse peste artistul care dă vocea single-ului.
Decizia de a colabora cu PARTYNEXTDOOR, muzician aflat în echipa lui Drake a venit după ce Calvin Harris a lucrat cu rapperul şi pe ultimul album. Producătorul s-a simţit vinovat că nu i-a pus în valoare mai mult talentul şi a dorit să se revanşeze. Discul "Funk Wav Bounces Vol. 1" i-a adus starului EDM o nominalizare la premiile Grammy, dar trofeul a mers la Greg Kurstin până la urmă.
PARTYNEXTDOOR este un rapper şi producător canadian în vârstă de doar 24 de ani, activ la casa de discuri OVO Sound a lui Drake. I-a compus Rihannei melodia "Work" regăsita pe albumul "Anti" şi ajungând pe locul întâi în Billboard Hot 100.