Brain Potion, pe numele real Dragoș Ștefan, este în primul rând un iubitor al muzicii jazz, deși ascultă rap frecvent. Este pasionat de fotografie, regie – imagine – montaj (toate videoclipurile Brain Potion sunt creația sa) și graphic design. Iubește, de asemenea, poezia.
“Numele Brain Potion l-am visat … M-am trezit în noaptea respectivă, l-am notat și asta a rămas”, povestea Dragoș Ștefan într-un interviu acordat pentru Cooperativa Urbană.
S-a născut în Constanța, iar în prezent locuiește în București. Produce beat-uri de aproape 16 ani, iar cu ultimul proiect, ”Vers din univers”, a însumat nu mai puțin de 19 videoclipuri. Primul vizual, filmat pentru ”vis persuasiv” cu Cristina Andrieș, a fost lansat în decembrie 2013, de atunci continuând să surprindă și să captiveze audiența. Prin melanjul dintre jazz și hip hop și lirismul pieselor, Brain Potion pare să-și fi găsit un loc numai al său în industria muzicală românească, având deja susținerea posturilor de radio de nișă.