Black Label Society ne propune o piesă ceva mai heavy prin "Set You Free", faţă de precedentele single-uri, care au fost mai degrabă balade, sau au avut valenţele unor balade. Videoclipul prezintă o trupă îmbrăcată la 4 ace şi cu peruci supradimensionate care cântă la o petrecere ce se transformă rapid într-un film horror cu zombii. Muzicienii nu sunt deloc perturbaţi de faptul că în jurul lor se petrec grozăvii, iar la mijloc de melodie avem şi un super solo, la care contribuie Zakk Wylde.
Videoclipul este filmat în alb-negru şi pare ceva ce ar face Rob Zombie, dar cu nivelul de gore şi elemente psihedelice date cu 50% mai jos. Odată cu lansarea piesei, Black Label Society a anunţat şi albumul cu numărul 11, "Doom Crew Inc", care va sosi pe 26 noiembrie prin Entertainment One (eOne). Va sosi sub formă de download digital, dar şi CD şi vinil, plus o ediţie deluxe, care include vinil, CD longbox, caseta şi multe alte bonsuri.
"Doom Crew Inc" este un album cu 12 melodii, iar tracklist-ul său arată astfel:
01. Set You Free
02. Destroy & Conquer
03. You Made Me Want To Live
04. Forever And A Day
05. End Of Days
06. Ruins
07. Forsaken
08. Love Reign Down
09. Gospel Of Lies
10. Shelter Me
11. Gather All My Sins
12. Farewell Ballad
Se doreşte a fi un tribut armata de fani asociată trupei. Noul disc a fost înregistrat în studioul din casa lui Zakk Wylde, cunoscut ca The Black Vatican. Zakk îşi înlănţuie solo-urile cu Dario Lorina, iar la bas îl avem pe John DeServio, în vreme ce la tobe se află Jeff Fab.
Dario a primit extra solo-uri, aşa cum auzim inclusiv pe acest nou single. Wylde a numit noul material "un album cu două chitare", amintind de alte grupuri care sunt cunoscute pentru "chitare gemene", ca The Allman Brothers sau Judas Priest, unde se lasă cu armonii, instrumente la unison şi dueluri de solo-uri. Inspiraţia a venit de la secţiunile de improvizaţie pe care Wylde şi Dario le făceau în show-urile live după piesa "Fire It Up".
Black Label Society pleacă în turneu în această toamnă, începând cu data de 1 octombrie 2021. În deschiderea sa vor cânta Obituary şi Prong, iar turneul se încheie în decembrie, când intră în ecuaţie şi trupa Armored Saint. Ultimul album lansat de formaţie a fost "Grimmest Hits" din 2018, de pe care am putut asculta single-uri ca "Trampled Down Below" sau "A Love Unreal".