Urmărește-ne în Social Media

Aza feat. Adrian Sînă - Ușor, ușor

Aza, fostă concurentă la Vocea României, a lansat primul single în colaborare cu Adrian Sînă. Melodia se numește ”Ușor, ușor” și a fost produsă în studioul Akcent Music.

Aza, pe numele ei real Gabriela Amzaru, este o tânără artistă născută în Călărași, care și-a descoperit pasiunea pentru muzică la frageda vârstă de 4 ani. Cu sprijinul părinților și cu multă dăruire, talentul ei a fost recunoscut, iar tânăra a ajuns în lumina reflectoarelor.

Aza a strălucit pe scena numeroaselor festivaluri naționale și internaționale, de unde a revenit mereu cu trofee. Din categoria premii la concursuri amintim: Festivalul Trofeul Tinereții Amara 2015, Flori de mai, Podloska Nuta din Polonia, locul 4 la Eurovision Junior 2009, iar la Vocea României 2015 a ajuns în semifinală sub tutela Loredanei Groza. Lista de mențiuni nu se termină aici, prestațiile ei ajutând-o să se facă remarcată de către compozitori cu greutate din Romania, precum Marius Țeicu și regretatul Cornel Fugaru, ambii îndrumând-o către o carieră în muzică.

Recent, Aza a urcat pe scenă alături de Adrian Sînă la Brașov, Baia Mare, precum și în Bucuresti. Colaborarea dintre cei 2 artiști continuă cu lansarea primului single - ”Usor, Usor”, o piesă cu suflu tineresc și un videoclip inspirat de clipurile adolescentine filmate în Statele Unite. Vocea Azei este pusă în valoare printr-o linie melodică semnată de Adrian Sînă și Sandra N.

Comentarii

Concerte & turnee

Akcent celebrează 20 de ani de "Dragoste de Închiriat" cu un concert la Sala Palatului

Trupa Akcent pregătește un concert cu adevărat special la Sala Palatului din București, menit să celebreze 20 de ani de la lansarea popularei melodii "Dragoste de Închiriat". Biletele sunt disponibile pentru achiziționare, află cât costă.

Publicat

pe

Componenta noua Akcent 2022
Componenta noua Akcent 2022 │ FOTO: Adrian Sina www.facebook.com

Pe 9 februarie 2025, Akcent invită fani din toate generațiile să-i fie alături pentru un eveniment important. "Dragoste de Închiriat", una dintre cele mai importante piese din discografia formației, aniversează 20 de ani de la lansare.

Concertul de la Sala Palatului marchează un punct culminant în cariera Akcent și oferă spectatorilor șansa de a retrăi cele mai mari hituri din istoria trupei, alături de multe alte momente unice, pregătite special pentru această seară aniversară.

Fondat în 1999 de Adrian Sînă, proiectul Akcent a cucerit inimile fanilor din întreaga lume cu hituri memorabile precum "Ți-am Promis", "Prima Iubire", "Buchet de trandafiri", "Suflet pereche", "My Passion", "Thats My Name", "Kylie". Aceste piese și multe altele vor fi cântate live pe 9 februarie. În plus, pe scenă vor urca invitați surpriză care vor marca fiecare punct important in istoria Akcent.

"În 2025 se vor face exact 20 de ani de la lansarea cântecului <<Dragoste de Închiriat>> și am atâtea lucruri frumoase legate de cântecul ăsta. Îmi amintesc că am vorbit cu băieții de la Play & Win. În decembrie 2004 vorbeam cu ei la telefon și la un moment dat mi-au arătat demo-ul de la <<Dragostea de Închiriat>>. A fost momentul în care am înțeles, am simțit că piesa asta are ceva special. Am simțit că are o aură, că are o energie.

Se fac 20 de ani de atunci și sunt super fericit că am ocazia să fac un concert pe care mi l-am dorit dintotdeauna la Sala Palatului. O să fie un concert cu toate hit-urile Akcent, și te aștept. Mi-aș dori să fii în sală, mi-aș dori să fii acolo alături de mine, mi-aș dori să ne amintim de copilăria noastră frumoasă de acum 20, 25 de ani și mi-aș dori să ne revedem acum, după 20, 25 de ani de Akcent", a transmis Adrian Sînă.

Prețuri bilete concert Akcent - Dragoste de Închiriat la Sala Palatului

  • Biletele de acces la concertul aniversar Akcent de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 90 lei și 300 lei, în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare