Urmărește-ne în Social Media

Arsenium X Holograf - O zi

Arsenium (ex O-Zone) colaborează pentru prima dată cu Holograf și lansează "O zi". Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"O zi" aduce un sound fresh în playlisturi, ce îmbină stilul caracteristic al lui Arsenium cu riff-urile rock cu care trupa Holograf ne-a obișnuit. Compusă de Arsenium, condimentată de băieții de la Holograf și orchestrată de Gabi Huiban, "O zi" transmite prin muzică și versuri acel sentiment unic de libertate și bucurie în cuplu, acea emoție pe care o ai atunci când găsești omul potrivit alături de care să îți petreci zilele.

"<<O zi>> am scris-o acum 15 ani, alături de mai multe piese. La aceasta țineam cel mai mult și trăiam o astfel de poveste, însă simțeam că nu era momentul să o lansez atunci. Revenind în România după o perioadă mai lungă de timp pentru că mi-a fost dor de casă, am vrut să-mi continui cariera în țară și să lansez noi single-uri. Prima în minte a fost <<O zi>>. Este un single cu influențe mai rock și m-am gândit că inegalabila voce a lui Dan Bittman m-ar completa pe deplin pe această piesă. Le-am trimis piesa băieților de la Holograf, al căror fan am fost dintotdeauna și m-am bucurat enorm că băieții au acceptat propunerea mea", a spus Arsenium.

Trupa Holograf a adăugat:

"Deși am crezut că venim din direcții muzicale diferite, am descoperit că suntem mult mai apropiați decât am fi bănuit. Am descoperit un artist complex, a cărui energie sperăm să ne fi contaminat și pe noi. Este o colaborare frumoasă căreia îi dorim succesul pe care îl merită".

Membru fondator al proiectului de succes mondial O-Zone, Arsenium a cucerit lumea alături de Dan Bălan și Radu Sîrbu, cu hituri precum "Dragostea din tei", "Despre tine" și "De ce plâng chitarele". În 2006, a reprezentat Moldova la Eurovision cu piesa "Loca", iar în 2008 lansa "Rumadai", single ce a ajuns în Top 100 în țări precum Germania și Austria. În 2014, artistul reprezenta România în cadrul Vina del Mar Festival, cel mai important festival din America Latină și câștiga premiul pentru "Best Performer". De-a lungul timpului, Arsenium a lansat piese precum "Love Me... Love Me", "Porque te amo", "Bella Bella" și "Bon ami".

După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul rock ce o definește.

Comentarii

Concerte & turnee

Holograf și Paraziții - printre trupele care urcă pe scena Laminor Winter Wonderland în weekendul 20-22 decembrie

Holograf aduce magia sărbătorilor și emoțiile muzicii live într-un concert ce va avea loc pe 20 decembrie la Arena Laminor, în cadrul târgului de Crăciun Winter Wonderland. Vezi ce trupe completează programul muzical.

Publicat

pe

Holograf - Cum bate inima ta la Sala Palatului 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Târgul de Crăciun Laminor Winter Wonderland pregătește un nou weekend de muzică live și activități pentru participanții de toate vârstele. Unul dintre momentele speciale este reprezentat de concertul trupei Holograf, programat pentru vineri seară, 20 decembrie, după ora 19:00.

Este un omagiu adus regretatului chitarist Marius Bațu, a cărui dispariție a îndoliat trupa în urmă cu doar o lună. De asemenea, vine în contextul altui eveniment trist, decesul lui Gabriel Cotabiță, primul solist al formației.

Holograf continuă să ducă mai departe o istorie de peste patru decenii de succes. Dan Bittman, Romeo Dediu, Mugurel Vrabete, Tino Furtună și Edi Petroșel vor oferi un spectacol plin de emoție și bucurie, în prag de Crăciun, interpretând cele mai iubite hituri ale lor: "Dacă noi ne iubim", "Cât de departe", "N-am iubit pe nimeni", "Ochii tăi" și "Ți-am dat un inel".

Weekendul concertistic de la Laminor Arena va continua un concert de Crăciun oferit de corul Divina Armonie, soliștii Elena Dincă Velica, Romanita Hortenzia Ibolya, Daniel Stoica, Alexandru Constantin și Marian Micu, dar și cu un show special, susținut de trupa Paraziții.

Program complet Laminor Winter Wonderland 2024 (20-22 decembrie)

Vineri, 20 decembrie (19.00 - 21.00)

  • Hara
  • Holograf

Sâmbătă, 21 decembrie (19.00)

  • Concertul tradițional de Crăciun - Orchestra de suflători Angelys, corul Divina Armonie, soliști Elena Dinca Velica, Romanita Hortenzia Ibolya, Daniel Stoica, Alexandru Constantin, Marian Micu

Duminică, 22 decembrie (19.00 - 21.00)

  • Alan
  • Dangerosu
  • Parazitii

Program general Laminor Winter Wonderland 2024

  • Luni - Joi - 15:00-22:00
  • Vineri - Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare

Concerte & turnee

Diskoteka Festival ajunge în premieră la București, la Arena Laminor - LINEUP

Diskoteka Festival, unul dintre cele mai apreciate evenimente cu muzică retro din România, va ajunge în decembrie la București. Laminor Arena va găzdui magia epocii de aur a anilor '80 și '90 alături de artiști care au marcat generații.

Publicat

pe

3 Sud Est
3 Sud Est │ FOTO: Silviu Săndulescu

După succesul avut la Timișoara și Iași, Diskoteka Festival ia cu asalt Capitala pe 7 decembrie. Iubitorii muzicii retro sunt așteptați la Arena Laminor să se bucure de cele mai îndrăgite melodii ale acelei perioade.

Alături de un lineup gândit special pentru conceptul evenimentului, organizatorii pregătesc și alte surprize ce vor transporta participanții în trecut, într-o călătorie plină de emoție și nostalgie.

Ce artiști concertează la Disktoka Festival la Arena Laminor

Atmosfera va fi antrenată de concerte electrizate, susținute de:

  • Turbo B formally Snap
  • Culture Beat
  • Fun Factory
  • Boney M Xperience
  • Arsenium ex O-Zone
  • 3 Sud Est

Prețuri bilete la Diskoteka Festival la București:

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețul de 99 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Despre Diskoteka Festival

Cine nu și-a dorit să poată vedea și asculta live pe acei artiști care, în anii '80 și '90, cucereau inimile tuturor și ale căror refrene se auzeau pe frecvențele tuturor posturilor de radio comerciale? Diskoteka Festival promite sa readucă publicului atmosfera anilor '80 și '90 nu doar prin hiturile acelei perioade emblematice, ci și prin decoruri spectaculoase, acțiuni interactive sau flash mob-uri inedite.

Festivalul a reușit să facă ce și-a propus. Edițiile trecute, organizate la Timișoara și la Iași, s-au bucurat de artiști români și internaționali care au cucerit mai multe generații de spectatori. Printre aceștia s-au numărat Modern Talkin, Ace of Base, CC Catch, DJ Conte, La Bouche, Cătălin Crișan, Gabriel Dorobanțu, Daniel Iordăchioaie, Mirabela Dauer sau Silvia Dumitrescu.

Citește în continuare