Urmărește-ne în Social Media

Architects - Doomsday

Părerea generală era că trupa Architects nu îşi va reveni după pierderea chitaristului şi compozitorului Tom Searle. Acesta a încetat din viaţa anul trecut, dar iată că băieţii şi-au revenit şi prezintă un tribut pentru Tom, sub forma melodiei noi "Doomsday". Aceasta a primit clipul de mai jos.

Trupa britanică de metalcore a avut un album apreciat în 2016, "All Our Gods Have Abandoned Us", dar tragedia internă a marcat evoluţia grupului. La un an după ce Tom a trecut în nefiinţă, "Doomsday" vine să confirme că trupa există încă, cu tot simbolismul său aferent. Acest single ar fi extras de pe un viitor LP, care are şanse să sosească în 2018.

În primele luni ale anului viitor Architects au programate concerte în Marea Britanie şi pe teritoriu european. Îi vor avea în deschidere de-a lungul turneului pe cei de la While She Sleeps. "Doomsday" are un clip regizat de către Stuart Birchall, care a mai lucrat şi cu Qemists, Young Guns şi Bullet for My Valentine. Materialul vizual este spectaculos, abundând de elemente cosmice, meditaţie profundă şi simboluri abstracte.

Muzicienii sunt reprezentaţi sub formă de poligoane care se dezintegrează în cosmos, iar piesa abundă de energie. Toboşarul grupului britanic, Dan Searle, fratele lui Tom afirmă că melodia fusese începută de către tânărul care a încetat din viaţă, dar nu a mai fost terminată. Finalizarea sa a fost o misiune vitală pentru Architects. Muzicienii au declarat că acest release e doar începutul şi este o modalitate de a arăta tuturor că există un viitor.

Meditaţia şi ascensiunea spre sfere înalte sunt modurile în care Dan a încercat să treacă peste moartea fratelui său. Architects sunt cunoscuţi pentru teme inedite, precum o melodie întreagă despre vânătoarea de balene din largul coastelor Japoniei.

Comentarii