Finlandezii au înregistrat piese noi pentru un album care va debuta în 2020. "Ashes of the Modern World" este doar un aperitiv pentru LP-ul "Cell-0", care va sosi pe 10 ianuarie. Judecând după noul single, vom auzi compoziţii complexe, iar percuţia nu va fi deloc neglijată. Este un release ceva mai dur al grupului, axat pe partea instrumentală şi fără vreo colaborare vocală de această dată.
Secţiunile mai calme au un aer trist şi înspăimântător, de thriller. În clip le corespunde o intersecţie de personaj misterios care aruncă zaruri uriaşe, sticlă spartă în slow motion. Apare şi o combinaţie de foc, gheaţă şi apă filmată cu efecte complexe. Breakdown-ul care duce spre solo aminteşte de coverurile după Metallica ale grupului finlandez.
Parcă niciodată toboşarul nu a avut o contribuie atât de chintesenţială pe o piesă Apocalyptica. În ultima treime a acestei veritabile mini-simfonii găsim şi ceva loc de tristeţe şi melancolie.
"Cell-0" este al nouălea album de studio al trupei, urmând să vină la început 2020 prin casa de discuri Silver Lining Music. Videoclipul cel nou a fost regizat de către fotograful şi videograful finlandez Ville Juurikkala. Acesta a colaborat cu nume mari din muzică, precum Guns N' Roses sau Aerosmith, dar şi cu Andrea Bocelli. Apocalyptica a făcut o pauză de 4 ani de la ultimul său album, "Shadowmaker", din 2015.
Grupul a pregătit o nouă abordare şi va lansa primul disc complet instrumental din ultimii 17 ani. Noile piese au fost produse de către artişti şi mixate de către Andrew Scheps, care a colaborat cu Red Hot Chili Peppers, Lana Del Rey, Metallica şi Black Sabbath. Pentru a promova Cell-0, Apocalyptica va pleca în turneu alături de Sabaton, cu 15 concerte programate, inclusiv o apariţie pe Wembley pe 8 februarie 2020.
Apocalyptica va concerta în România în această lună, pe 29 octombrie, la Arenele Romane. Finlandezii au mai fost la Bucureşti în 2017, când au sărbătorit 20 de ani de la lansarea albumului "Plays Metallica by 4 Cellos" la Sala Palatului.