Andra - Sudamericana (feat. Pachanga)
Andra, cea mai iubită artistă din România, lansează un single în limba spaniolă, “Sudamericana”, împreună cu Jay del Alma și MC Sesman, adică trupa Pachanga. Rapperii latino au devenit extrem de populari în intreaga lume după succesul fulminant al piesei “Loco”.
“Sudamericana” a fost compusă de Mihai Constantin și membrii trupei Pachanga, chiar în studiourile Andra Records, iar Andra a fost cucerită instant de ritm și versuri. Cântecul vorbește despre o iubire secretă, dar imposibil de uitat. Așa cum spun și versurile: “Nu există iubire mai puternică precum cea a unei femei latino“ / “No hay amor como el de una latina“.
Alex Ceaușu a regizat videoclipul pentru care s-a filmat 24 de ore fără oprire.
“De la prima ascultare am avut acel sentiment că Sudamericana este o piesă care va merge la sufletele oamenilor, că va ridica pe oricine de pe scaun, are un farmec aparte, mai ales dacă ai sânge latin. Mi-am dorit mult ca Jay și Sesman să cânte pe piesă cu mine, să își pună amprenta pe ea, inconfundabilul stil reggaetton”, a declarat Andra.
“O cunoaștem pe Andra, ne place muzica si vocea ei incredibilă, credem că are o atitudine perfectă pentru stilurile latino, reggaeton, se vede că are sangre latino! Ne bucurăm să facem parte din acest proiect și sperăm ca Sudamericana să depășească succesul single-ului Loco!“, au declarat Jay del Alma și MC Sesman.
Proiectul Pachanga a intrat în topurile din Europa datorită hitului “Loco”, în 2006. Succesul acestui single, dar și al “Close to you” și “Calienta” le-au adus membrilor concerte în întreaga lume. A urmat apoi o perioadă în care cei doi componenți, pe atunci Jay del Alma și Rico, s-au concentrat pe carierele solo. În 2015, a apărut noul album Pachanga în noua formulă, adică Jay del Alma și MC Sesman.
Piesa „Sudamericana” a fost produsă de Andra Records in colaborare cu Latin Entertainment, fiind o coproducţie cu MediaPro Music. Nu e prima colaborare a Andrei cu artiști internaționali. Single-ul “Without You“, featuring David Bisbal, artist câștigător al premiilor Grammy Latino, a înregistrat un record de vizualizări în România, chiar de la lansare și s-a menținut în topuri, atât în țară, cât și pe alte meridiane.
Andra are o carieră muzicală de 17 ani și a lansat până acum 13 albume. Ea face parte din două dintre cele mai iubite și mai urmărite formate de televiziune, Românii au talent și Vocea României Junior. Este unul din cei mai urmăriți artiști pe rețelele de socializare, având 3,48 milioane fani pe Facebook și peste 1 milion pe Instagram.
Emisiuni radio-tv
Un posibil câștigător e prezentat în primul episod din sezonul 15 Românii au talent
Longeviva emisiune Românii au talent ajunge în 2025 la cel de-al 15-lea sezon. Producătorii au selectat pentru primul episod momente emoționante, jurații vorbind chiar de un posibil câștigător.
Pe 31 ianuarie, Smiley, Pavel Bartoș, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete îi invită pe telespectatori să se lase surprinși. Primul episod din sezonul 15 Românii au talent promite să ofere telespectatorilor o seară cu momente pline de uimire, emoție, curaj și putere de a inspira.
Pentru Dragoș Bucur, acest sezon 15 de poveste este plin de surprize.
"Nu doar că m-am lăsat surprins anul acesta, dar am și fost surprins în momente în care nu mă așteptam să fiu surprins. Telespectatorii vor vedea iar lucruri pe care nu le-au văzut niciodată!"
Mihai Bobonete știe că acest show are un impact real și spune despre cei care urcă pe această scenă că i-a descoperit "mai frumoși, mai talentați și mai bine decât i-am lăsat ultima oară. După scena ‘Românii au talent’, poți să ajungi ceea ce-ți dorești să ajungi, pentru că, de fapt, acesta e visul fiecărui concurent… ca aceasta să fie o rampă."
Andi Moisescu: "Acum 15 ani, un artist hip-hop a câștigat premiul cel mare. Și dacă ar fi să-l câștigi tu, eu aș fi extrem de fericit"
În această seară, un concurent va reuși să-i impresioneze pe jurați prin modestia și sensibilitatea cu care pune în versuri un adevărat strigăt despre viață. Povestea impresionantă a acestuia și melodia hip-hop pe care o va interpreta vor lăsa publicul cu ochii în lacrimi.
"Tu ne-ai arătat prin momentul tău ce poate fi mai bun într-un om. Vreau să-ți spun un singur lucru: acum 15 ani, un artist hip-hop a câștigat premiul cel mare. Și dacă ar fi să-l câștigi tu, eu aș fi extrem de fericit", va spune Andi Moisescu.
Andra se arată dispusă să-i scurteze drumul acestui potențial câștigător, indicând că ar vrea să apese Golden Buzz-ul.
"Bobo a zis: "Îmi doresc să câștigi Românii au talent", Andi la fel ți-a dorit și a zis că s-ar bucura. Poate îl scurtez eu…", va spune Andra.
Cine este cel care i-a impresionat pe jurați, dar și ce alte talente uluitoare au fost descoperite, vedem în această seară, de la ora 20:30, în noul sezon "Românii au talent", în același timp la PRO TV și pe VOYO.
Industria muzicala
Andra și Andrei Rusu sunt în YouTube Trending; Câte vizionări are videoclipul lor
Andrei Ursu și Andra au început anul cu o piesă de dragoste ajunsă hit în online la doar câteva ore de la lansare. Videoclipul melodiei "De-ai fi în locul meu" a urcat treptat în topul YouTube Trending, reușind să acupe în prezent poziția a doua.
Piesa "De-ai fi în locul meu" a fost lansată pe 23 ianuarie împreună cu videoclipul regizat de Paul Moldovan și editat chiar de Andrei Ursu. Reacțiile pozitive nu au întârziat să apară, mulți dintre fani exprimându-și încântarea de a asculta acest duet dintre Andra și Andrei Ursu.
"Sunt extraordinar de onorat că vocea mea s-a întâlnit cu cea a Andrei pe această piesă, bucată din sufletul meu. Vă mulțumesc pentru reacțiile frumoase, mă alimentează să continui să scriu cu drag muzică! La cât mai multe piese frumoase!", a scris Andrei Ursu în secțiunea de comentarii de pe YouTube la scurtă vreme de la premiera clipului.
În zilele următoare, piesa a continuat să atragă atenția publicului, numărul vizualizărilor crescând treptat. La momentul redactorii articolului, videoclipul piesei însumează 1,611,080 de vizionări, plasându-se pe poziția a doua în YouTube Trending. Ea este surclasată de Dani Mocanu cu videoclipul piesei "Condamnare".
"Dragilor, vă mulțumim enorm pentru toate mesajele, piesa noastră este pe locul 2 în trending pe YouTube. Vă iubim!", a scris Andra pe pagina sa de Facebook.
Piesa "De-ai fi în locul meu" este compusă de Andrei Ursu împreună cu Adi Istrate și Alex Cotoi. Versurile sunt semnate de Andrei Ursu și Adi Istrate, de producție ocupându-se Alex Cotoi.
Ce spun fanii din online despre colaborarea dintre Andrei Ursu și Andra
Fanii celor doi artiști și-au exprimat aprecierea pentru această piesă în secțiunea de comentarii de pe YouTube. Mai jos puteți citi câteva dintre aceste mesaje.
- "Ce voci minunate...balsam pentru inimă în astfel de vremuri pe care le trăim... începem să uităm ce este dragostea."
- "Ce voce sensibilă și caldă are Andrei. Mă bucur că a ales să o invite pe Andra să cânte această piesă împreună. Una dintre cele mai bune voci masculine alături de una dintre cele mai bune voci feminine de la noi din țară."
- "Of, Andrei, Andrei! Dacă te-ai vedea, cum te vedem noi!"
- "Ce voci calde și blânde au amândoi! Câtă simplitate și eleganță de la caracter, comportament, vestimentație etc transmit acești doi artiști, nemaipomenit de frumos! Felicitări pentru tot ceea ce ați creat!"
- "De când am auzit-o o ascult pe REPET. Este absolut superbă! Felicitări! 2 voci perfecte. Piesa asta mi-a ajuns direct la inimă!!!O Ador!!"
Muzică nouă
Andrei Ursu lansează o piesă în colaborare cu Andra - TEASER
Andra și Andrei Ursu și-au unit vocile speciale într-o colaborare muzicală de neratat. Piesa se numește "De-ai Fi În Locul Meu" și va fi disponibilă în câteva zile. Până atunci, însă, te invităm să asculți un teaser.
Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".
Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.
"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.
Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.
TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu
Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".
În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.
Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.
Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.