Andra - Nos Fuimos Lejos (piesa lui Enrique Iglesias, versiunea în română)
Andra și Enrique Iglesias au colaborat pentru înregistrarea unei noi versiuni a piesei ”Nos Fuimos Lejos”. Hitul latino are acum versuri în limba română și spaniolă, pe melodie putând fi ascultați și Descemer Bueno și El Micha. Este prima dată când Enrique, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști latino, colaborează cu un artist din sud-estul Europei.
Andra și-ar fi dorit să mai păstreze puțin surpriza colaborării cu Enrique Iglesias, însă artistul a dat-o de gol, anunțând în urmă cu câteva ore lansarea videoclipului ”Nos Fuimos Lejos” (Official Romanian Remix).
”Și eu care îmi doream să păstrez surpriza până mâine! Dar având în vedere că Enrique Iglesias și Descemer Bueno sunt cei care v-au dat vestea cea mare, cum să mă supăr pe ei?”, a scris Andra pe Facebook.
Enrique Iglesias a fost impresionat de vocea puternică a Andrei și a ales-o pe îndrăgita artistă să cânte alături de el versiunea în limba română și limba spaniolă a piesei „Nos fuimos lejos".
"Îi admir pe Enrique Iglesias și Descemer Bueno, sunt artiști foarte talentați și mă simt onorată că, din atât de multe posibilități, eu am fost alegerea lor. Piesa <> este exact pe sufletul meu: o împletire de gânduri și acorduri antrenante despre dragoste și viața trăită cu pasiune“, a mărturisit Andra.
Descemer Bueno, coleg și bun prieten al celebrului Enrique Iglesias, alături de care a lansat marile hituri „Bailando“ și „Subeme la radio“, este unul dintre cei mai talentați compozitori latino ai momentului, cu 12 piese pe locul 1 în topul Latin Billboard, iar din acest an, cântărețul este jurat la Premiile Latin Grammy. Producătorul a mai colaborat cu Ricky Martin, Gilberto Santa Rosa, Estopa, Samo (Camila), Thalía, Melendi, Pitbull, Wisin & Yandel.
Hitul „Nos Fuimos Lejos“ este o piesă latino antrenantă, inspirată de o declarație de dragoste, care a fost lansată în primăvara acestui an. Videoclipul oficial a fost regizat de Pedro Vasquez și a înregistrat deja peste 43 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Andra mai are în plan și alte surprize alături de Descemer Bueno, așa că proiectele frumoase sunt de abia la început! El a vizitat România anul trecut, în septembrie, ca invitat al artistei, iar Andra a scris atunci foarte entuziasmată pe pagina ei de Facebook: „Suntem în studio cu Descemer Bueno, care a cântat și a compus pentru Enrique Iglesias!“.
Nu este pentru prima oară când Andra colaborează cu un artist latino de renume. În 2016, artista a înregistrat împreună cu David Bisbal piesa ”Without You”, al cărei videoclip a strâns pe YouTube peste 128 de milioane de vizualizări.
Muzică și film
Loredana, Andra, Nicole Cherry se numără printre aparițiile surpriză din filmul "Căsătoria"
Loredana, Andra, Gojira, Nicole Cherry, Șerban Copoț și Serghei Mizil fac parte din distribuția filmului "Căsătoria", regizat de Mihai Bendeac, care va ajunge în premieră pe marile ecrane din țară începând cu 6 decembrie.
"Căsătoria" spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin) care caută câștiguri ușoare care să le întrețină viciile. Comedia este distribuită de Vertical Entertainment pe marile ecrane din țară din 6 decembrie 2024.
Din distribuția filmului fac parte actorii Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, dar și alte nume cunoscute din showbiz, care aduc un plus de farmec proiectului cinematografic.
Ce personaje vor interpreta Andra, Loredana sau Nicole Cherry
Andra este Diva care, prin vocea ei, sensibilizează și impresionează pe ritmuri de tango, într-o adaptare modernă a piesei "Spune-mi unde, spune-mi cine", cântate original de Dan Spătaru în anii 1968.
Tot din arhiva muzicală românească, Loredana recreează pe marile ecrane primul ei moment de glorie: debutul muzical din 1986, când avea doar 16 ani. Loredana interpreta atunci melodia "Mă întreb ce să fac?" în cadrul Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia. Artista a devenit rapid cea mai tânără participantă și câștigătoarea marelui premiu din istoria festivalului.
Gojira (George Andreescu) este omul potrivit, la momentul potrivit, adică polițist. Cu multă prezență de spirit și inspirație, Gojira are dificila misiune de a intensifica intriga și de a o puncta sonor.
"Când Mihai Bendeac m-a solicitat pentru filmul său <<Căsătoria>>, mi-am dat seama că va fi unul dintre cele mai importante roluri de-ale mele într-un film românesc. Din acest motiv, m-am pregătit intens timp de 6 luni, înțelegând foarte bine scenariul, dar și rolul meu. M-am prezentat la filmări. Acestea au durat 15 minute și nu am avut nicio replică. Serios acum, m-am bucurat foarte tare să lucrez la acest film cu profesioniști adevărați și, bineînțeles, cu Mihai Bendeac", a declarat Gojira.
O prezență stilată și inocentă, Nicole Cherry schimbă neintenționat destinul protagoniștilor cu o intervenție salvatoare din postura de comerciantă cochetă. Iar la polul opus, Serghei Mizil are un scenariu foarte dinamic și iese în evidență ca taximetristul zgomotos, pregătit să te ducă oriunde contra prețului "corect".
Șerban Copoț a mai cochetat cu actoria în trecut, însă în "Căsătoria" este pentru prima dată când arată că poate fi și băiatul rău. Despre colaborarea pentru această producție, Șerban a mărturisit:
"A fost o plăcere să lucrez cu Mihai Bendeac și, sincer, eram foarte curios să descopăr cum se descurcă și din postura de regizor. După ce am văzut câteva scene montate din film, pot declara cu tărie că sunt mândru să fac parte din distribuția unui film care va rămâne în istoria cinematografiei."
TRAILER Film "Căsătoria":
Muzică și film
"Căsătoria", filmul regizat de Bendeac, a primit un trailer - VIDEO
Prima doză de umor din pelicula "Căsătoria" ajunge la public sub forma unui trailer amplu, de două minute și jumătate. Comedia scrisă și regizată de Mihai Bendeac va avea premiera în cinematografe pe 6 decembrie.
"Căsătoria" este o comedie ce spune povestea a trei prieteni: Pagubă, Arsenie și Conașu. Cei trei pornesc într-o extraordinară aventură în căutarea victimelor perfecte care să le întrețină cu mulți bani dependența de jocuri de noroc. Când totul pare a merge conform planului, lucrurile o iau razna.
Pe Mihai Bendeac îl vom vedea în rolul lui Pagubă, Liviu Pintileasa va fi Conașu, iar Vlad Drăgulin Arsenie. Din distribuţia filmului mai fac parte Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Serghei Mizil, Andra și Loredan Groza.
"Viața, prieteni dragi, nu e despre a fi pe val, ci despre a face valuri", spune Conașul în primul trailer al peliculei "Căsătoria", creionând astfel trăsăturile de caracter ale personajului.
În trailer-ul de două minute și jumătate al filmului facem cunoștință și cu Pagubă și Arsenie, dar și cu alte personaje, interpretate de nume cunoscute precum Serghei Mizil, Nicole Cherry, Andra și Loredana Groza.
VIDEO: "Căsătoria" - Trailer Oficial
Înainte de premiera filmului, programată pe 6 decembrie, Mihai Bendeac a transmis publicului viziunea sa cu privire la acest proiect.
"Eu cred că un film poate fi judecat abia după câteva zeci de ani. Cele cu adevărat bune sunt urmărite peste generații și mi-aș dori să fie cazul. Am încercat să creez, înainte de orice, o experiență cinematografică. O comedie asumată ca atare, bine construită, cu o poveste bine spusă, cu un dram de emoție, aventură și îndeajuns de eclectică astfel încât să mă reprezinte.
Ce am aflat în ultimii 3 ani? Păi știu sigur un lucru. Cinema-ul, așa cum înțeleg eu să-l fac, implică enorm de multă muncă. Iar dacă oamenilor nu le va plăcea filmul acesta, sigur n-aș avea puterea, pe viitor, să o iau de la capăt.
Până una alta, alături de o formidabilă echipă, am creat această producție filmată în peliculă și marea mea bucurie ar fi să știu că cei care pășesc în sălile de cinema, copii, adolescenți, maturi, vârstnici, vor ieși de acolo fericiți. Restul nu contează", a scris Mihai Bendeac într-un reel publicat pe pagina sa de Facebook.
Concerte & turnee
"Românii au talent" ajunge la sezonul 15; Află cine va fi în juriu
Au început filmările pentru cel de-al 15-lea sezon "Românii au talent". Smiley și Pavel Bartoș surprind pentru încă o ediție emoțiile concurenților din culise, PRO TV anunțând și componența juriului.
Timp de 14 sezoane, emisiunea "Românii au talent" a schimbat viețile a mii de oameni talentați, oferindu-le șansa de a apărea în fața întregii țări pentru a-și demonstra aptitudinile. Cea mai mare scenă din România este pregătită acum să primească noi concurenți, ce vor da totul pentru a obține marele premiu și titlul de cel mai talentat român.
Cine sunt jurații sezonului 15 "Românii au talent"
Dornici să fie martorii unor momente de neuitat în noul sezon, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete revin la masa juriului și sunt determinați să descopere cele mai neașteptate talente. În acest an, așteptările lor sunt la cel mai înalt nivel, iar concurenții trebuie să vină pregătiți să cucerească scena, publicul și să îi impresioneze pe cei patru, în speranța de a obține "DA-urile" care îi califică în etapa următoare.
Ce spun prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș
Prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș sunt și ei pregătiți și entuziasmați: "Românii au talent" ajunge la sezonul 15.
"Am ajuns la sezonul 15! Nu-mi vine să cred! Chiar că va fi de poveste! Ca de obicei, Românii au talent mă va surprinde. E un show uimitor, n-ai ce-i face, așa s-a născut el! Mă bucur că este așa. Abia aștept să fiu, din nou, cu Smiley, să fim surprinși de poporul talentat în sezonul 15", a declarat Pavel Bartoș.
"Eu pot spune clar, răspicat, asumat, verificat în mulți ani, după nenumărate "Bă, ești nebun?!" și 15 sezoane: românii au talent non-stop, inepuizabil, mereu suprinzător. Dacă cineva mai are vreun dubiu că talentele României sunt cu fiecare an altele, mai fresh, mai variante, mai spectaculoase, îl invit să fie alături de noi în noul sezon „Românii au talent”.
Vă spun doar că va fi de poveste și mai ales de povestit. Ne întâlnim în jurul butonului auriu pe care îl apăs împreună cu Pavel și în numele telespectatorilor!", a afirmat Smiley.
Noul sezon "Românii au Talent" #15depoveste pregătește telespectatorilor o mulțime de surprize. Filmările au început.