Urmărește-ne în Social Media

Andi - Probleme în dragoste

Andi lansează “Probleme în dragoste”, o piesă despre iubire și suferință, inspirată din viața acestuia. Melodia este însoțită de un videoclip cu mișcări de dans senzuale.

După succesul înregistrat de “Fluturi” și “Luni”, Andi revine în peisajul muzical cu un single în care se poate regăsi orice îndrăgostit frământat de tensiunea unei relații care nu mai funcționează.

“Probleme în dragoste” este o poveste despre suferință în iubire, orgolii și răzbunare, atunci când trăirile se întâlnesc la hotarul dintre înțelegere și refuzul acesteia.
Piesa este concentrată în jurul întrebării  “De ce îmi faci probleme în dragoste?” al cărei răspuns este inutil, pentru că între cei doi indrăgostiți totul pare dintr-odată absurd.

“Pot să zic că <Probleme în dragoste> e una dintre piesele pe care le-am compus din prima… e inspirată din realitate și e un sentiment aparte când știi că îți pui sentimentele pe note… am compus-o cu acordeonul, într-o noapte la studio, iar a doua zi a început munca: producție, variante, mici modificări și tot așa.”, declară artistul.

Muzica a fost compusă de Andi împreună cu Marius Mirică, Alex Parker și Florian Rus, iar versurile au fost scrise de Andi și Marius Moga. Producția a fost realizată de Narcotic Creation.
Videoclipul a fost filmat în București, regia aparținându-i lui Marian Ene, iar producător este Roughcut Studio.

Andi a început să cânte de la vârsta de 3 ani, atunci când bunica sa i-a făcut cadou un acordeon. Tot atunci a început să ia lecții temeinic, atât în ceea ce privește studiul instrumentelor muzicale, cât și antrenamentul vocii.

A participat la mai multe concursuri de talente, unul dintre ele fiind “Vocea României”. În timp și-a dezvoltat și abilitățile de compozitor. A colaborat cu Andra la piesa “Niciodată să nu spui niciodată“, iar ulterior a lansat “Fluturi”, și “Luni”, care au avut mult succes în mediul online.

Comentarii