Piesa ”Woman Of The World” se regăsește pe compilația cu același titlu, ce cuprinde cele mai apreciate piese ale artistei, lansate în perioada 2007 - 2018.
“Îmi amintesc de săptămâna care a început cu 30 iulie 2007. Atunci mi-am lansat primul meu album, ”This Is The Life”, și nu sunt sigură cum am ajuns în acea poziție. Albumul meu a fost pe primul loc în topurile unor țări în care nu mai fusesem niciodată până atunci, iar eu eram atât de ocupată, încât nu am avut timp să realizeze ce mi se întâmplă.
Derulând rapid la 2017, mi-am lansat cel de-al 4-lea album - a fost o nebunie pentru mine. Zece ani mai târziu lumea încă era interesată. Am simțit că după această călătorie incredibilă era timpul să privesc înapoi și să mă simt mândră de tot ce mi s-a întâmplat”, a detaliat Amy Macdonald, explicând astfel nevoia acestui material de tip Best Of.
Pe noul LP al artistei sunt incluse două piese originale: actualul single, ”Woman Of The World”, și ”Come Home”. Discul va fi lansat pe 23 noiembrie.
Considerată drept una dintre cele mai de succes cântărețe și compozitoare de origine britanică, artista folk-rock Amy Macdonald a urcat încă de la debut pe primele locuri ale topurilor europene. Primul său album, „This Is The Life”, a intrat pe primul loc în clasamentele a cinci țări, inclusiv Marea Britanie, a câștigat discul de platină în 12 țări și s-a vândut în peste trei milioane de exemplare în întreaga lume. Piesa care dă titlul albumului a urcat pe prima poziție în 10 țări și a înregistrat vânzări de peste 2 milioane de copii. De la lansarea albumului "This Is The Life" din 2007, Amy a cântat pe scenele unora dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa, precum T in the Park sau Glastonbury.
Amy Macdonald a concertat anul acesta în cadrul festivalului Cerbul de Aur. Urmărește galeria de poze de la eveniment.