Piesa a fost scrisă de AMI, Florian Rus și Adi Colceru, care s-a ocupat și de partea de producție. "Nostalgia" este lansată alături de un videoclip strălucitor, regizat de Quba, cu DOP David Mogan și produs de Loops Production.
"<<Nostalgia>> e piesa care vreau să dea forță și curaj fiecăruia să-și îmbrățișeze trecutul în prezent și să transforme din el o amintire frumoasă.
A fost un mare challenge pentru mine să scriu și să cânt pe piesa asta. O dată fiindcă mi-am răscolit trecutul, care mă face pe de o parte să zâmbesc și pe de alta, să plâng. Iar apoi, noutatea că vine cu un sound și stil nou de care s-a ocupat Adi Colceru și care i-a dat un vibe disco updatat al anilor '80, care-mi place la nebunie.
Cu toate că știu bine teoria cu <<trăiește clipa>>, nostalgia îmi pare un sentiment plăcut și face parte din prezentul meu. Din profunzimea lui, extrag certitudinea că am trăit frumos și intens și merită să îmi fie dor. De azi, <<Nostalgia>> e a voastră a tuturor, să o fredonați, să vă regăsiți, să călătoriți prin ce timpuri simțiți voi și să o dați mai departe și altor nostalgici din generație în generație!", a transmis AMI.
AMI este una dintre cele mai apreciate artiste din industria românească, atrăgând atenția publicului încă de la primul său single, "Trumpet Lights", lansat în 2012. În 2013, a avut cea mai de succes colaborare a anului. "Deja Vu", feat Grasu XXL, a dominat Media Music Awards Romania în 2014, câștigând 4 premii (Best Hip-Hop, Best Featuring, Best YouTube ș Pro FM Award). AMI este, de asemenea, cunoscută pentru abilitățile sale în limba spaniolă, iar piesa "Otra Vez", lansată în 2013, a fost unul dintre cele mai mari hituri ale verii acelui an. "Playa En Costa Rica" a fost un alt succes.
În 2016, artista a lansat piesa "Te aștept diseară", care a dominat toate clasamentele de difuzare și a adunat mai mult de 44M de vizualizări pe YouTube. În 2019, AMI le-a prezentat ascultătorilor "Tramvai", o piesă sensibilă, care a fost difuzată intens la toate marile posturi de radio din România. Mai mult decât atât, cântăreața și-a surprins fanii cu colaborări precum cea cu Tata Vlad, pentru "Enigma".