Urmărește-ne în Social Media

AMI feat. Tata Vlad - Enigma

Ami și Tata Vlad au lansat o nouă colaborare, o piesă cu potențial de hit intitulată "Enigma". Single-ul vine acompaniat de un videoclip în regia lui Bogdan Păun.

După colaborarea de succes cu B.U.G. Mafia pentru piesa "8 zile din 7", AMI revine cu un nou featuring, de această dată doar cu Tata Vlad. Noul single "Enigma" păstrează din eco-urile altor hituri BUG, aducând și influențe muzicale noi și o producție ce poartă amprenta lui Adi Colceru. Versurile sunt scrise de AMI, Tata Vlad, Florian Rus, Theea Miculescu și Alex Pelin, la compoziție simțindu-se implicarea lui Adi Colceru, alături de AMI și Theea Miculescu. Videoclipul melodiei, ce o are pe AMI în prin-plan, a fost regizat de Bogdan Păun.

AMI a studiat muzica în Baia Mare şi a terminat Conservatorul din Bucureşti. A devenit cunoscută publicului odată cu lansarea piesei "Trumpet Lights". Au urmat single-uri de succes precum "Otra Vez", "Playa En Costa Rica", sau "Somnu' nu mă ia". Anul trecut, artista s-a menținut în atenția fanilor printr-o serie de colaborări. A lansat piesa "Antidot" cu Killa Fonic și "Ca să fii fericit" cu Mark Stam.

Tata Vlad este fondator al trupei B.U.G. Mafia, alături de Caddillac (Dragos Vlad-Neagu) și Uzzi (Alin Demeter). Trupa s-a impus rapid în industria muzicală autohtonă, reușind să-și reconfirme statutul cu fiecare produs de succes: 10 albume de studio, 2 materiale best-of (alaturi de un DVD), 6 maxi-single-uri, 13 videoclipuri și vânzări de peste un milion 150 de mii de unitati fizice în perioada 1995 - 2009, o adevărată performanță nu doar pentru piața locală.

Comentarii