"Ne-a fost dat de înțeles că piesa asta este printre preferatele voastre. Bine tată, poftiți clip la ea cu filmări cu băieții din turneu", a transmis formația.
Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut este o trupă de post-rock fondată în 2015, inițial ca un one-man project al lui Vlad Enescu, basistul trupei de progressive-metal Axial Lead. La aproximativ 6 luni de la lansarea primului EP "Susurul Râurilor Care Curg în Jos, sau în Sus, Depinde Cum Te Uiți", în luna iulie a anului 2016 s-a închegat un grup în toată regula.
În anul 2017, trupa a susținut o serie de concerte în București și în țară, reușind sa bifeze majoritatea festivalurilor autohtone, precum Electric Castle, Rockstadt Extreme Fest, Out Of Doors si SHINE Festival, iar în septembrie s-a concretizat planul de a imprima piesele cântate în concerte și astfel, apare primul album full length, "S-a Rezolvat. Nu Se Poate.", urmat de un turneu național de promovare.
Odată cu lansarea EP-ului "La Deal", Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a susținut cel mai lung turneu de până acum, în România și Europa, dar a bifat totodată și primul festival internațional în mai 2019, la Dunk!Festival în Belgia.