În pragul sărbătorilor de iarnă, artiștii de la MediaPro Music dedică publicului un colind. Cântecul ne îndeamnă să ne bucurăm de iarnă, de sărbători, de momentele petrecute alături de cei dragi și de preparatele tradiționale: cozonac, vin fiert, mere coapte.
“M-am bucurat când am primit invitația de a cânta un colind alături de mari voci ale României. Cântecul este unul care cu siguranță va purta oamenii în magia sărbătorilor”, a spus Alina Eremia.
“Am avut onoarea să colaborez cu mari artiști români și sunt mândru de asta! ‘Iarna’ este un colind excepțional și sper să ajungă la sufletele oamenilor”, a spus Valentin Dinu.
Versurile colindului interpretat de All star, ”Iarna”, sunt semnate de Andreea Andrei, iar muzica și aranjamentele, de Andrei Tudor. Videoclipul, produs de Mihnea Irimia, prezintă atât imagini de la Târgul de Crăciun din Sibiu și de la Bucharest Christmas Market, cât și cadre cu artiștii la înregistrări, în studio.
Lifestyle
Artiștii de care ne-am despărțit în 2024
În 2024 ne-am luat rămas-bun de la artiști, actori, cântăreți și compozitori care au scris istorie prin muzica și arta pe care ne-au oferit-o. Pe final de an, ne reamintim de toți cei care ne-au oferit motive să zâmbim, să empatizăm, să iubim și, în definitiv, să trăim mai conștienți de noi și de emoțiile noastre.
Moni Bordeianu
Pe 6 februarie 2024 am pierdut o legendă a muzicii rock şi folk româneşti, pe Moni Bordeianu. Acesta a fost unul dintre fondatorii trupei Phoenix şi a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani.
Pe numele său complet Florin Bordeianu, artistul s-a născut la Dudeştii Noi, Timiş pe 26 februarie 1948. A fost muzician, cântăreţ, compozitor şi textier. S-a remarcat în anii 1960, ca solist vocal al formaţiei Phoenix. A abordat şi genul de muzică beat, provenit din occident şi inspirat de The Shadows, The Beatles sau The Rolling Stones.
A cântat cu Phoenix până în 1978, an în care grupul se destrăma. După 1990 au mai fost colaborări sporadice cu Phoenix, iar în 1998 se lansa albumul "Vremuri, anii 60", cu vechi piese Phoenix înregistrate cu Moni la voce.
Nicu Covaci
Pe 2 august 2024, la vârsta de 77 de ani, a murit Nicu Covaci, liderul și fondatorul trupei Phoenix. Compozitor, chitarist, pictor și grafician, Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai reputați artiști și muzicieni români.
Cariera sa muzicală începea în 1961, când Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela fondau o "trupă de chitare electrice". Se numea Sfinții și ulterior Phoenix. În 1965 intrau în Phoenix și Florin Bordeianu ("Moni"), Claudiu Rotaru, Ioan Ștefanovici ("Pilu") și Gunter Reininger ("Spitzi"). Tinerii cântau inițial coveruri după Beatles, Rolling Stones și alte nume vestice, ulterior lansând compoziții proprii precum "Vremuri", "Canarul", "Cei ce ne-au dat nume" și albumul "Negru Vodă", primul LP scos de o formație rock din România.
Din trupa Phoenix au făcut parte și Dorel Vintilă Zaharia, Mircea Baniciu, Joszef Kappl, Costin Petrescu și Ovidiu Lipan Țăndărică. Relația lui Nicu Covaci cu membrii Phoenix a fost una tumultoasă, existând multiple divergențe pe tema drepturilor de autor. După un proces judecat în instanță, piese precum "Mugur de fluier", "Fată verde" sau "Hei, tramvai" puteau fi cântate de foștii membri Phoenix doar cu acordul lui Nicu Covaci.
Pe lângă cariera sa muzicală, Nicu Covaci a fost și un talentat pictor. A avut expoziții de artă în diverse locuri și și-a exprimat creativitatea și prin acest mediu.
Shifty Shellshock
Shifty Shellshock, co-fondator și membru al grupului Crazy Town, a murit pe 24 iunie, la vârsta de 49 de ani. Pe numele său real Seth Brooks Binzer, acesta a fost fondatorul trupei Crazy Town, înființată în 1995 alături de Bret "Epic" Mazur.
Single-ul "Butterfly", lansat în 2000, a fost marele hit al formației, ajungând pe locul #1 în topurile muzicale din mai multe țări, inclusiv în Billboard Hot 100.
Trupa s-a despărțit în 2003, la scurt timp după lansarea celui de-al doilea album de studio, "Darkhorse". S-a reunit în 2007, iar în 2015 a prezentat publicului cel de-al treilea și ultim album, "The Brimstone Sluggers".
Pe lângă Crazy Town, Shifty Shellshock a avut și o carieră solo, încununată de albumul "Happy Love Sick" (2004), dar și de o colaborare cu producătorul Paul Oakenfold pentru "Starry Eyed Surprise".
Liam Payne
Pe 16 octombrie ne-am despărțit de Liam Payne. Artistul avea doar 31 de ani, iar moartea sa a întristat milioane de fani.
Liam a ajuns cunoscut în 2010, odată cu intrarea sa în trupa One Direction, unde i-a avut colegi pe Harry Styles, Zayn Malik, Louis Tomlinson și Horan. După ce One Direction s-a destrămat în 2015, Liam Payne a început să lucreze la primele sale piese pe cont propriu. Singurul album solo al artistului, "LP1", a fost lansat în 2019 și a urcat până pe locul 17 în topul albumelor din UK. Una dintre cele mai cunoscute piese ale sale a fost "For You", melodie înregistrată în colaborare cu Rita Ora pentru soundtrack-ul filmului "Fifty Shades Freed" (2018).
Paul Di'Anno
Paul Di'Anno, solist pe primele două albume ale formaţiei Iron Maiden, a încetat din viaţă la 66 de ani, pe 21 octombrie 2024. Pe numele real Paul Andrews, artistul s-a născut în Chingford, East London și a cântat în mai multe trupe de rock britanice în adolescență. În 1977 s-a alăturat formației Iron Maiden, înlocuindu-l pe fostul solist Dennis Wilcock și adoptând numele de scenă Di'Anno. Sub conducerea sa, Iron Maiden a lansat albumul omonim în 1980, considerat unul dintre cele mai bune materiale de debut ale unei formaţii metal.
După plecarea din Iron MAiden, Paul Di'Anno a avut o carieră discografică lungă și plină de evenimente, colaborând cu trupele BATTLEZONE și KILLERS, precum și prin numeroase lansări solo și apariții ca invitat.
Quincy Jones
Quincy Jones, renumitul producător și compozitor american care a lucrat cu Michael Jackson, Frank Sinatra și Aretha Franklin, a murit pe 3 noiembrie, la vârsta de 91 de ani. De-a lungul celor 7 decenii de carieră, muzicianul a primit nu mai puțin de 28 de premii Grammy.
Quincy Jones este cunoscut în special pentru colaborările sale cu Michael Jackson, producând trei dintre cele mai de succes albume ale lui Michael: "Off the Wall" (1979), "Thriller" (1982) și Bad (1987). "Thriller" a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului și este în continuare cel mai bine vândut album din toate timpurile. Quincy a lucrat, de asemenea, cu Frank Sinatra, Aretha Franklin și Donna Summer, printre alții, și a produs și dirijat piesa caritabilă din 1985 "We Are the World".
Gabriel Cotabiță
Un nume sonor din industria muzicală și de divertisment din România, Gabriel Cotabiță a plecat dintre noi pe 23 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Artistul a lăsat în urmă o discografie bogată, piese realizate cu trupele din care a făcut parte sau melodii solo. A debutat muzical în 1975, cu formaţia Redivivus. În anul 1983, membrii trupei Holograf i-au propus să fie solist şi împreună au lansat albumul "Holograf 1". Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare pentru muzicieni.
Gabriel Cotabiță a fost o apariție constantă pe scena Festivalului Mamaia, cucerind cu interpretările sale și obținând premii. În 2002, artistul a format, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2.
Marius Bațu
Interpretul de muzică folk Marius Bațu s-a stins din viață pe 23 noiembrie, la vârsta de 65 de ani. În 1977, a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit în jurul Cenaclului Flacăra, iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând albumul "Cântec Șoptit".
A urmat o colaborare cu formația Holograf, dar și cu alte nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Stepan Project sau Compact. În luna iunie a anului 2001, Marius Bațu a fost cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care a lansat albumul "Încă 2000 de ani".
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu, unul dintre cei mai mari actori români, a plecat dintre noi pe 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani. A debutat în actorie în 1970, la Teatrul Bulandra, cu "Harfa de iarbă" de Truman Capote. În cinematografie s-a lansat în 1971, cu filmul "Nunta de piatră", după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Mircea Diaconu se numără "Filantropica", "Actorul și sălbaticii", "Mere roșii" și "Buletin de București".
Donald Sutherland
Donald Sutherland, legendarul actor cunoscut pentru rolurile din "MASH", "Klute" sau "The Hunger Games", a murit pe 20 iunie, la vârsta de 88 de ani. A avut o carieră de 50 de ani în industria cinematografică și a apărut în distribuția a peste 100 de proiecte, atât filme, cât și seriale.
Printre cele mai notabile filme enumerăm: "The Dirty Dozen", "M*A*S*H", "Kelly's Heroes", "Klute", "Don't Look Now", "The Day of the Locust", "Fellini's Casanova", "Animal House", "Six Degrees of Separation", "Disclosure", "Without Limits", "Space Cowboys", "The Italian Job", "Pride and Prejudice" sau franciza "The Hunger Games".
Interpretarea sa din filmul "Citizen X" (1995) i-a adus premiul Primetime Emmy la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar" într-o serie limitată sau film. Pentru interpretarea lui Clark Clifford din filmul "Path to War", Donald Sutherland a câștigat un trofeu Globul de Aur.
Shelley Duvall
Actrița americană, cunoscută mai ales pentru filme ca "The Shining", "Annie Hall" sau "Nashville", a trecut în neființă pe 11 iulie 2024, la vârsta de 75 de ani.
Ea și-a făcut debutul în filmul "Brewster McCloud", regizat de Robert Altman. Cei doi au mai colaborat și la alte proiecte, precum "McCabe & Mrs. Miller", "Thieves Like Us", " Nashville" sau "3 Women", cel din urmă aducându-i premiul Festivalului de Film de la Cannes pentru "Cea mai bună actriță".
Shelley Duvall rămâne probabil cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Wendy, soția personajului lui Jack Nicholson din filmul "The Shining", regizat de Stanley Kubrick. Actrița a mai jucat în "Annie Hall" (Woody Allen) și în "Popeye" alături de Robin Williams.
Alain Delon
Actorul francez avea 88 de ani când a încetat din viață, pe 18 august 2024. Delon și-a început cariera la sfârșitul anilor 1950, după ce a fost remarcat datorită aspectului său fizic. După câteva roluri minore, a devenit rapid cunoscut pentru talentul său actoricesc și a fost distribuit în filme notabile.
Alain Delon a lăsat în urmă o filmografie de peste 100 de titluri și numeroase premii, printre care Palme d'Or și Cesar.
Maggie Smith
Actrița Maggie Smith, cunoscută mai ales din seria de filme "Harry Potter" și din serialul "Downton Abbey", s-a stins din viață pe 27 septembrie 2024, la vârsta de 89 de ani.
Mulți dintre cei de acasă o recunosc pe Maggie Smith drept profesoara Minerva McGonagall din îndrăgita serie de filme "Harry Potter". Actrița a atras un nou număr de fani odată cu rolul principal din serialul de mare succes "Downton Abbey". Pentru acest proiect, actrița a fost nominalizată pentru patru Premii Emmy, câștigând două trofee.
Emisiuni radio-tv
10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV
Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.
PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.
"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.
Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.
Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere
Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciul, în intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.
Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.
Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:
Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.
- Damian Drăghici
- Theo Rose
- Irina Rimes
- Andra
- Jorge
- Andreea Bălan
- Smiley
- Gina Pistol
- Cosmin Seleși
- Alex Bogdan
- Monica Anghel
- Horia Brenciu
- Adrian Copilul Minune
- Andi Moisescu
- Cei trei Master Chefi
- Dan Bittman
- Carmen Tănase
- Mihai Bendeac
VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV
Concerte & turnee
VIDEO: Urmărește concertul integral Andra - Vis de Crăciun 2024
Difuzat întâi pe PRO TV, concertul de colinde Andra - Vis de Crăciun 2024 a devenit disponibil și pe YouTube. Spectacolul inedit de apoape două ore și jumătate poate fi urmărit acum online de către toți fanii artistei. Andra cântă în cadrul acestui concert alături de invitați speciali precum Andi Moisescu, Eva Măruță, Horia Brenciu și Monica Anghel.
Concertul Andra - Vis de Crăciun 2024, filmat la BTarena din Cluj-Napoca, prezintă imagini de poveste, lacrimi de bucurie și invitați de seamă. Peste 100 de artiști și profesioniști s-au reunit pe scenă, iar în spatele cortinei alte 150 de persoane și-au pus toată pasiunea în slujba acestei superproducții românești; de la regizor, scenograf, scenarist, muzicieni și tehnicieni, până la costumieri, stiliști și make-up artiști.
Andra cântă în cadrul acestui concert alături de Orchestra Simfonică București, dirijată de Andrei Tudor. Artista împarte scena și cu 10 invitați speciali: Carmen Tănase, Horia Brenciu, Irina Rimes, Monica Anghel, Cosmin Seleși, Sore, Paula Hriscu, Eva Măruță, Andi Moisescu și Ducu Bertzi.
Setlistul concertului Andra - Vis de Crăciun 2024:
- 0:00:00 - Introducere la "Vis de Crăciun";
- 0:02:50 - Merry Christmas, Everyone;
- 0:07:53 - O, Ce Veste Minunată;
- 0:11:40 - Aseară, Pe-nserate;
- 0:18:00 - Florile Dalbe (cu Carmen Tănase);
- 0:21:23 - Viflaime, Viflaime;
- 0:25:17 - Deschide Ușa, Creștine (cu Ducu Bertzi);
- 0:29:16 - Sara de Crăciun (cu Ducu Bertzi);
- 0:33:32 - O Veste Am Adus;
- 0:37:50 - Vis de Iarnă (cu Monica Anghel);
- 0:41:45 - Din Ceruri Ninge Alb (cu Monica Anghel);
- 0:46:36 - Galbenă Gutuie;
- 0:53:47 - Dreamy Christmas Orchestra;
- 0:58:10 - Rockin’ Around the Christmas Tree;
- 1:02:33 - Moș Crăciun Vine-n Oraș (cu Cosmin Seleși);
- 1:08:48 - Noapte de Crăciun (cu Horia Brenciu);
- 1:13:34 - It’s the Most Wonderful Time of the Year (cu Horia Brenciu);
- 1:18:12 - M-o Trimis Mama la Capre (cu Paula Hriscu);
- 1:21:23 - Pe Strada din Viflaim (cu Paula Hriscu);
- 1:24:44 - Din An în An;
- 1:31:15 - White Christmas (cu Andi Moisescu);
- 1:35:51 - Deschideți Poarta (cu Sore);
- 1:39:49 - Colindăm, Colindăm Iarna;
- 1:45:00 - Fulgi de Nea;
- 1:47:43 - Let It Snow! (cu Eva);
- 1:50:05 - Ninge Anul Ăsta de Crăciun (cu Eva);
- 1:54:43 - Vin Acasă de Crăciun (cu Irina Rimes);
- 1:58:45 - Heaven and Nature Sing;
- 2:03:47 - Falling in Love with Jesus;
- 2:09:53 - Say Yes;
- 2:15:43 - Încheiere la "Vis de Crăciun".
VIDEO: Andra - Vis de Crăciun 2024 (Concert Fenomen de Colindă și Frumos la Cluj-Napoca)
Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.