Urmărește-ne în Social Media

Alina Eremia x Connect-R - Supertare

Alina Eremia lansează prima sa piesă alături de Connect-R, o melodie de dragoste intitulată "SuperTare". Noua piesă este prezentată publicului împreună cu un videoclip regizat de Vlad Oancea.

Piesa a fost scrisă de Connect-R și produsă de Alex Turcu, cu care Alina a mai lucrat pentru lansări precum "Noi", "20:29" și "Gândurile mele". Videoclipul piesei ne prezintă evoluția unei relații ce s-a consumat mult prea rapid, când totul a fost dat încă de la început, mult prea devreme. Regizorul videoclipului a fost Vlad Oancea, DOP David Mogan, iar producția a fost realizată de Loops Production.

""Supertare" nu e o piesă, e o stare la propriu. M-a cuprins emoția ei din prima. E ca și când ar fi avut viața și mi-a vorbit. Mă bucur că a ajuns la mine și că oamenii o să o primească așa, sub forma unei colaborări frumoase. Sper să vă dea o superstare!" – Alina Eremia

Connect-R: "Când începi să crezi că ți se cuvine să primești, deja nu mai este vorba despre dragoste, pentru că dragostea doar oferă!"

"Am scris piesa "SuperTare" în momentul în care am realizat că de fapt nu îl poți iubi pe celălalt, dacă nu te poți iubi pe tine. Dacă tu nu mai ești al tău, nu ai cum să te oferi celuilalt. În piesă cântăm și despre momentul în care tu te schimbi pentru celălalt și la un moment dat ți se reproșează că nu te mai recunoaște. Normal că nu te mai recunoaște pentru că nu mai ești tu. Momentul în care devenim una din posesiile celuilalt nu mai poate exista dragoste. Dragostea nu este despre a cere celuilalt, ci doar despre a oferi celuilalt. Când începi să crezi că ți se cuvine să primești, deja nu mai este vorba despre dragoste, pentru că dragostea doar oferă!"  – Connect-R

Atât Alina Eremia, cât și Connect-R, sunt doi artiști constant prezenți în topurile celor mai mari radiouri din țară. Anterior acestei colaborări, Alina a lansat piesa "Cum mă țineai", iar Connect-R a lansat piesa "Catrina".

Comentarii

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Alina Eremia cântă povestea albumul "Antifragil" la Sala Luceafărul

Sub lumina caldă a reflectoarelor și într-o atmosferă intimă, plină de emoție și autenticitate, Alina Eremia va dezvălui publicului noul său EP, "Antifragil". Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Alina Eremia - "Antifragil" (copertă EP)
Alina Eremia - "Antifragil" (copertă EP) │ FOTO: Captură YouTube

Alina Eremia a anunțat un proiect special: concertul live "Antifragil", ce va avea loc pe 21 februarie 2025, la Sala Luceafărul din București. Evenimentul va fi o adevărată călătorie muzicală, pornind de la cele mai recente piese ale artistei din EP-ul "Antifragil" și culminând cu interpretarea hiturilor care au cucerit inimile fanilor de-a lungul timpului. Publicul va avea ocazia să cânte împreună cu Alina melodii consacrate și să trăiască momente unice, într-o seară dedicată iubirii, curajului și forței interioare.

"Vă invit în lumea mea, la concertul <<Antifragil>>. Nu este doar un concert, este o experiență a transformării și a frumosului ce se naște din provocări. Fiecare piesă este parte din mine, spune o poveste despre frici, curaj, iubire, despre tot ceea ce ne face umani și mai ales despre ce ne face să renaștem. Abia aștept să scriem povestea noastră împreună pe 21 februarie, într-un cadru special, să ne conectăm prin muzică și să explorăm antifragilul din noi", a declarat Alina Eremia.

EP-ul "Antifragil" conține șase piese, pentru care Alina a colaborat cu Alexandru Turcu, Nouă Unșpe, Florian Rus, Paul Iorga, Ștefan Ioniță, EMAA, Emanuela și Alexa: "Tricoul", "Să mai încercăm o dată", "În amintirea noastră", "Ține-mi secretele", "De ce" și "Dacă vrei să trăiești frumos".

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".

În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, "Déjà Vu", care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. Un an mai târziu, Alina Eremia s-a bucurat de succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul 1, cum ar fi "Supertare", cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și "Cerul roșu".

2024 a venit cu succesul piesei "Nu te mai aștept", scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Alina a prezentat publicului o piesă în colaborare cu Irina Rimes - "Surprize pe fundal". Apoi, cântăreața colaborat cu NOUA UNSPE pentru EP-ul "Radical din noi", iar una dintre recentele sale piese, "Gura ta", a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest.

Prețuri bilete concert Alina Eremia - Antifragil

  • Bilete de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 100 lei. Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Connect-R, Antonia, Feli cântă la târgul de Crăciun Laminor Wonderland în weekendul 6-8 decembrie 2024

Programul artistic al târgului de Crăciun de la Arena Laminor continuă în weekendul 6-8 decembrie cu show-uri ale unora dintre cei mai ascultați artiști români. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Feli / Connect-R / Antonia
Feli / Connect-R / Antonia │ FOTO: capturi YouTube

Laminor Winter Wonderland 2024 a pregătit vizitatorilor un nou weekend plin de muzică și activități. Povestea de iarnă pregătită de organizatori este compusă din cinci capitole, după cum urmează:

  • Tărâmul "North Pole"
  • Tărâmul "Magic Forest"
  • Tărâmul "Tropical Xmas"
  • Tărâmul "Circus Xmas"
  • Tărâmul "Island"

La capătul itinerarului, se află însăși casa lui Moș Crăciun, stabilită pentru câteva săptămâni la Hala Laminor. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 metri înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat târgului. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici. De asemenea, gurmanzii se pot bucura de mâncăruri delicioase, dulciuri și băuturi fierbinți.

Program artistic Laminor Winter Wonderland, weekendul 6-8 decembrie 2024:

Vineri, 6 decembrie: 19.00 - 21.00

  • Ducu Bertzi& friends
  • Directia 5

Sâmbătă: 17.00 - 19.00

  • Connect R
  • Pepe

Duminică: 19.00 - 21.00

  • Antonia
  • Feli

Program general Laminor Winter Wonderland 2024:

  • Luni-Miercuri - 15:00 - 22:00
  • Joi-Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare