Explozivă, colorată, ieșită din comun și plină de carismă, AleXia transpune în versurile piesei toată „nebunia” unei școlărițe non-conformiste care emană veselie.
Single-ul este însoțit de un videoclip ce pune în evidență calitățile de dansatoare ale tinerei artiste.
"Eu îmi descriu în versuri propria personalitate, cum îmi petrec fiecare zi alături de prietenii mei, cum mă port în societate și cum sunt privită de către ceilalți, care m-au denumit simplu Căpșunica…oare de ce?! Cânt despre vârstă mea minunată în care grijile sunt legate doar de distracția de a doua zi, de dans, de muzică, de cum să ieșim cât mai mult în evidență pentru a ne face îndrăgiți și a atrage privirile băieților.
Știu, vor spune toți că sunt prea mică și că băieții n-au ce căuta în peisaj, dar amuzându-mă zic să nu uităm că mulți dintre noi “am iubit” încă de la grădiniță. Vă invit pe toți, cu mic, cu mare să ascultați melodia, să dansați pe acordurile ei, pentru că ritmul vă va prinde cu siguranță și vă va face să o puneți pe repeat,” a declarat AleXia.