Noul single este compus de Keo și surprinde cele mai intense gânduri pe care un îndrăgostit le poate avea, iar clipul subliniază prin imagini stările prin care artista trece atunci când acestea își fac loc. "Dacă n-am fi împreună, oare ce ai câștiga? Ar fi viața mai bună fără mine în ea?" sunt versurile care subliniază că iubirea nu ar trebui să facă loc întrebărilor, ci doar să fie trăită.
"Anul acesta am decis ca muzica mea să aibă un approach mai personal și deși în general sunt o fire discretă în ceea ce privește viața mea personală, <<Dacă n-am fi împreună>> este o poveste de dragoste reală din viața mea, trăită mai demult. Producătorii din spatele pieselor pe care urmează să le lansez sunt oameni dragi mie, prieteni alături de care povestesc și îmi place foarte mult când creionăm împreună sentimente vii. Clipul este ca o continuare a aparițiilor mele la «Bravo, ai stil!», într-o zonă fashion, rafinată, artsy. Am colaborat din nou cu Isabella Szanto care are o viziune specială, cinematografică, ce pe mine mă reprezintă foarte mult", a spus Alexandra Ungureanu.
Alexandra Ungureanu a colaborat de-a lungul timpului cu numeroși artiști, printre care Marius Moga pentru "Bate, bate", Skizzo Skillz pentru "Mămucă", dar a lansat și piese solo precum "Vântule" și "Gânduri". Cel mai recent single lansat de artistă în 2020 este "Cărămida", o piesă inspirată din folclorul românesc, ce transmite printr-o metaforă baza unei relații la început de drum și finalul acesteia.
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.