Urmărește-ne în Social Media

Alexandra Stan - Ecoute (feat. Havana)

Alexandra Stan a lansat videoclipul noului single ”Ecoute”, înregistrat în colaborare cu Havana. Vizualul a fost filmat pe Transalpina, la -15 grade.

Deși iubeste marea și vara, Alexandra Stan a ales să filmeze videoclipul noului single “Écoute”, un featuring cu Havana, în creierul munților, înconjurată de zăpadă. La inițiativa artistei, întreaga echipă s-a înarmat cu haine groase pentru a merge în zona Obârșia-Brezoi, locurile pe care Alexandra le vizita foarte des în copilărie împreuna cu familia din partea mamei, care își are rădăcinile acolo.

Filmat în luna martie, când pe Transalpina erau -15˚C, Alexandra Stan a avut parte de numeroase peripeții pentru a realiza cele mai bune cadre. Cum accesul pe vârful muntelui era imposibil cu mașina, cântăreața a fost trasa cu ratrakul împreună cu echipa ei. Pentru filmări, au transformat refugiul salvamontiștilor de la Transalpina Ski Resort într-o cameră de make-up și dressing pentru a fi gata de filmare.

În videoclipul “Écoute”, filmat de Khaled Moktar, cu care artista a mai colaborat pentru clipurile “Dance”, “Cherry Pop”, “We Wanna” etc, regăsim puritatea, câinele husky și calul alb fiind metafore ale personalității artistei.

“Cred că într-o viață anterioară am fost zeiță. Piesa “Écoute” e foarte orientală, mi se potrivește de minune și îmi place să o numesc “dansul iubirii”. “Écoute” e despre dragostea pură, fără bariere, care nu te limitează”, a mărturisit Alexandra Stan despre noul ei single.

Single-ul “Écoute” unește culturi: Alexandra Stan este româncă, regizorul este din Libia, iar din proiectul Havana fac parte Vanotek (Chisșnău), Nadir (Irak) și Sorin Seniuc (România). Havana a depășit granițele țării cu hiturile lor “Vita bella” și “Que sera, sera”, iar acum Alexandra Stan prezintă trupa și fanilor ei, prin colaborarea lor pentru piesa “Écoute”.

Comentarii