Urmărește-ne în Social Media

Alb Negru feat. Ralflo & Rares - Love, Love

Alb Negru se întorc alături de Ralflo și Rareș cu videoclipul noului single "Love, Love'', considerat o continuare a piesei ''Mi-e sete de tine'', lansată acum doi ani.

Întorcându-se la formula care i-a menţinut câţiva ani în topurile muzicale, Alb Negru lansează din nou, alături de Ralflo şi Rareş, o nouă promisiune muzicală.

"Love, Love" este o piesă veselă, cu un videoclip pe măsură, în care un grup de prieteni se adună la un picnic în aer liber, într-un peisaj cu pădure şi lac, într-o atmosferă de prietenie şi veselie molipsitoare. Laitmotivul discuţiilor este, evident, iubirea, însoţită de dramele şi emoţiile ei. Versurile sunt, pe cât de actuale, pe atât de nemuritoare, descriind o iubire capricioasă, dar salvatoare, care vine pe furiş, când te aştepţi mai puţin. "Tot răul spre bine/ e adevărul chiar de nu-ţi convine" cântă Alb Negru, alături de Rareş şi Ralflo.

“Piesa “Love, Love” este un fel de continuare a single-ului “Mi-e sete de tine”, atât muzical, cât şi din punct de vedere al componenţei. De când am auzit-o, am simţit că trebuie să fie în aceeaşi formulă “magică” de 4. E o melodie veselă şi optimistă”, spun băieţii de la Alb Negru.

Finalul poveştii sugerează împlinirea iubirii, însă a niciunuia dintre cei 4 băieţi care o curtează pe fata din clip. Deşi cochetează cu fiecare dintre ei, inima ei aparţine unui personaj masculin care apare în final, pe neaşteptate, oferindu-i un buchet de flori. Morala poveştii îmbracă multe adevăruri, între care faptul că iubirea poate apărea atunci când te aştepţi cel mai puţin, că nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se potriveşte etc. De asemenea, în clip îl putem recunoaşte şi pe Aurelian Temişan, alături de soţia şi fetiţa sa, întruchipând imaginea familiei perfecte.

Regia videoclipului aparţine lui Dan Petcan, care a mai colaborat şi cu artişti precum Connect-R, Elena Gheorghe etc.

Comentarii